Federaţia Sanitas va protesta pe 1 februarie în Piaţa Victoriei, solicitând autorităţilor realizarea unei strategii naţionale de investiţii în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât şi în resursa umană, pentru a evita tragedii precum cea de la Institutul Matei Balş.
„În ziua în care aniversează 31 de ani de activitate sindicală, pe data de 1 februarie 2021, membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România se vor afla în Piaţa Victoriei, în intervalul orar 12.00 – 13.00, pentru a susţine drepturile celor peste 100.000 de membri din Sănătate şi Asistenţă socială. Autorităţile ne obligă, prin indiferenţa cu care tratează problemele celor două sisteme, să protestăm în numele colegilor noştri din spitale, din centre de vaccinare, din centre medicale şi medico – sociale şi din instituţii de asistenţă socială”, arată un comunicat al federaţiei.
Sanitas solicită autorităţilor realizarea unei strategii naţionale de investiţii în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât şi în resursa umană, pentru a nu mai trece prin tragedii precum cea de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Dr. Matei Balş” sau de la alte spitale din ţară, precum şi aplicarea corectă a Legii-cadru nr. 153/2017: respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem.
Sindicaliştii mai cer raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar, precum şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială, prevăzut de lege pentru lunile de stare de urgenţă din 2020.
„Criza pandemică pe care o traversăm de mai bine de 12 luni a scos la iveală o multitudine de dificultăţi structurale ale sistemului sanitar şi ale celui de asistenţă socială. Multe dintre ele sunt rezultatul politicilor păguboase şi incoerente aplicate în ultimii 30 de ani. Atragem atenţia guvernanţilor că nu-şi mai pot permite luxul de a ignora aceste probleme sau de a le trata doar prin prisma intereselor politice imediate. Populaţia acestei ţări are dreptul la un sistem public de sănătate şi de asistenţă socială la standarde europene!”, încheie comunicatul federaţiei sindicale.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xbaga mare …baga mare sa daramam dulapul!lol
In cele 2 luni de stare de urgenta, cand angajatii din sistemul medical de stat erau mai mult acasa decat la serviciu si lucrau mult mai putin decat inainte, dar salariile si le primeau integral, nu i-am auzit sa protesteze.
Drepturi cât mai mari obligații cât mai mici.Cam ăsta sunt revendicările la stat.
Inceput de articol total inexact.
Corect ar fi ,Federaţia Sanitas, aflata sunb sub egida PSD si manipulata de acesta,, pentru ca de acolo se sifonau bani grei, va protesta… etc
Au avut alocate sume importante pe care le-au tras spre salarii, nu spre ridicarea de spitale ale caror sisteme electrice sa reziste la aparatura de ultima ora, care sa fie igienice, aseptice, incalzite asa cum cer normele. ce nu a mers la salarii s-a scurs in gaura rosie numita psd.
-
Nimic de zis…., ai dreptate.
Dar, cel putin, problema salariilor cadrelor medicale NU MAI E O SCUZĂ PT LIPSA TOTALĂ DE EMPATIE și DE IMPLICARE A ACESTORA (a cadrelor medicale) !!!Dar actuala Putere N-A FACUT NICI MACAR ATÂT (să elimine scuza “salariilor mici”)…
Puterea actuală N-A FACUT NIMIC decât să se acopere cu statistici și hârtii färă valoare, CARE NU ȚIN LOC DE UN SISTEM FUNCTIONAL!!!🤔Și, din păcate, la nivel mondial, observ o tendință tot mai mare de a acoperii cu hârtii și justificări impotența și indolența de a face lucrurile SĂ FUNCTIONEZE CORECT. 😡
Se pare că i-au întrecut chiar și pe comuniștii lui Ceașcă…https://www.contributors.ro/cum-sa-dam-foc-tarii-cu-hartii/