Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, echipe coordonate de un procuror, constituite din poliţişti de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, au constatat săvârşirea infracţiunilor flagrante de luare de mită şi de dare de mită în cadrul secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi au făcut joi percheziţii în incinta acestei secţii, precum şi la domiciliul unei persoane fizice.
Tot joi, procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unei suspecte. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale).
Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în perioada aprilie 2022-19 ianuarie 2023, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro, sau alte foloase -miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.- de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.
În sarcina inculpatei s-au reţinut 64 de acte materiale de luare de mită, din care 62 au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.
Vineri, procurorul a înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XVrem salarii decente si nu mai luam spaga!!!!
Fomista mare sefa asta! S-a facut o foarte mare greseala ca li s-au marit colosal salaroaiele acestor nababi,fara caracter si fara omenie.. In loc sa-l privatizeze intreg sistemul medical pe modelul medicinei de familie, i-au facut nababi pe acesti ticalosi imbracati in halate de diverse culori.(nu-i includ pe toti ,dar sunt foarte multi in aceasta situatie,mai sunt printre ei si oameni de omenie, adevarati medici,insa aia sunt putini)… O greseala mare facuta de PSD !
Am inteles ca si pe la Cj exista astfel de practici,chiar daca moare pacientul, ei tot iau filodorma!
Adica suma maxima doar 50 euro? Sau un borcan de miere? Noi cand am avut treaba in spitale, trebuia sa dam de la 100 euro in sus, chiar 200-300 euro in functie de interventie si urgenta. Iar anchetati pe cei care nu merita si pe aia mari cu spagi mari ii ignorati???