În săptămâna 10 – 17 septembrie, estimările de specialitate arată că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest, notează agenţia Agerpres, citând ANM. Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.
Conform prognozei ANM emise pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie, în săptămâna 17 – 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. La capitolul precipitaţii, acestea pot fi uşor excedentare, local la munte şi în jumătatea de sud-est a ţării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.
Ultima săptămână din luna septembrie aduce valori termice medii care se vor situa în jurul normei climatologice, dar care pot fi uşor mai ridicate decât acestea în special în nord-vestul şi centrul ţării. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii în general apropiate de normele climatologice ale intervalului în majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinţă excedentară local la munte şi în regiunile sudice.
O lună mai puţin instabilă
O analiză întocmită de ANM care face referire la istoricul valorilor termice şi a precipitaţiilor consemnate în România, ce are la bază datele înregistrate în perioada 1961 – 2017, arată că prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.
Citiți principiile noastre de moderare aici!