Potrivit Tion.ro, bărbatul de 37 de ani a fost prins de polițiști joi după-masă, pe A1, în apropiere de Topolovățu Mare. Oamenii legii l-au oprit pentru control și au simțit că miroase puternic a alcool. Mai mult, și-au dat seama și că bărbatul a avut permis de conducere în trecut însă i-a fost anulat.
„La data de 11.05.2023, în jurul orei 13:59 polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nadlac au oprit pentru control pe Autostrada A1, la km 481, calea 1, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Caraș-Severin.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat și că nu și-a executat sancțiunile penale conform art.288 din CPP”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arest. Vineri, el a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Trimite articolul
XTotusi un mare noroc, unul porcesc, a avut insul ca n-a produs vreun accident cumplit.
Na uite tu cum se urca pe autostrada beat cu 1,62 mg alcool luat carnetu pe veci si 20.000 de lei amenda
Ăsta merita inchisoare pe viata ! Evident, statea acolo tot pe banii nostri dar macar nu putea de acolo omorâ pe nimeni. Dar si pentru asta trebuie avuta legislatie, ca altfel judecatorii nu au temei sa-l aresteze.