“Este o problemă de interes naţional cum sunt gestionate paturile libere în spitalele de urgenţă. Noi raportăm zilnic către structurile Ministerului Sănătăţii disponibilitatea reală a paturilor libere, pentru a putea gestiona cazurile de urgenţă care apar în sfera pediatriei. (…) Este singurul spital care are un sistem propriu de gestionare a paturilor şi care trebuie să ţină seama de peste 20 de secţii şi compartimente”, a spus, joi, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Alexandru Ulici, în cadrul unei conferinţe de lansare a aplicaţiei, intitulată MediWeb.
Prin intermediul aplicaţiei, asistentele medicale anunţă, în timp real, câte paturi libere sunt în secţie, iar informaţia poate fi accesată şi de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
“În acest fel putem să gestionăm urgenţele. (…) Scopul acestei platforme este să se îmbogăţească, în permanenţă, şi să ajungem la o digitalizare completă a informaţiilor pacienţilor, astfel încât să putem avea Registrul digital al pacientului şi să putem calcula şi estima costurile efective pe patul de spital. În acest moment putem calcula costuri medii, putem face predicţii pe afceţiuni. Nu putem face încă o predicţie pe patul de bolnav, ca să vedem care pat e eficient, cum putem face mai eficient un pat şi care e secţia care necesită o suplimentare de paturi”, a mai spus Alexandru Ulici.
Sistemul a fost creat de un medic rezident al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Alexandru Herdea, care şi-a propus să eficientizeze procesul de raportare, pentru rapiditatea în cazurile urgente.
“Reprezintă trecerea de la un sistem clasic, la un sistem digital în timp real de administrare a paturilor din spital. Sunt în jur de 20 de secţii şi compartimente în acest spital. Până să apară acest program exista o asistentă care avea ca sarcină să dea în jur de 20 de telefoane. La un anumit interval de timp, suna din secţie în secţie ca să afle numărul de locuri disponibile. După ce dădea 20 de telefoane, acurateţea numărului de paturilor nu mai era aceeaşi. (…) Nu este o interfaţă dificilă, este cât se poate de prietenoasă. Tot ce trebuie de făcut este să dea un click. În momentul când avem o internare sau externare, bifăm un plus sau un minus acolo. (…) Prin acest ecran primim o avertizare când paturile sunt epuizate într-un anumit salon sau secţie”, a spus Alexandru Herdea.
Sistemul este uşor de folosit şi nu necesită cunoştinţe avansate de IT, iar asistentul-şef Valentina Enachi a declarat că în spital s-a făcut deja un instructaj al cadrelor medicale cu privire la implementarea aplicaţiei.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!