TIMIŞOARA. Drumul care va lega autostrada Arad-Timişoara de DN 69 Arad-Timişoara, în zona intersecţiei drumului naţional cu drumul judeţean care duce spre localitatea timişeană Sânandrei, avansează peste grafic, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
„La început de decembrie, pe șantierul noului drum de legătură dintre drumul naţional Arad-Timișoara și autostrada A1 stadiul lucrărilor este de circa 34 la sută. Pe șantier sunt constant peste 150 de utilaje și autobasculante și în jur de 200 de persoane (muncitori, laboranți, deservenți utilaje, mecanici, șoferi etc.). Pentru realizarea noii căi de acces de aproximativ 10 kilometri, între DN 69 Arad-Timişoara și autostrada A1, se lucrează în continuare la umpluturi de pământ, strat de formă, strat de fundație din balast, diverse săpături, consolidare terasamente și la montarea de prefabricate respectiv cofrare, armare la podețe”, au anunţat cei de la DRDP Timişoara. Drumarii mai menţionează faptul că „sunt lucrări și în zona viitorului nod rutier din proximitatea DN 69 (Sânandrei), la pasajul care va lega drumul cu localitatea Cerneteaz și în apropiere de autostrada A1, km 509 (Pișchia). De asemenea, sunt lucrări pentru relocarea rețelei de electricitate LEA 220 kV”.
Reamintim faptul că şantierul a fost preluat de Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul cu italienii de la Todini. Noul drum va scurta enorm legătura dintre Arad şi Timişoara, pe autostradă.
Trimite articolul
XStrabag lucreaza acolo