Dacă anul trecut, în luna iubirii, compania Reveal Marketing Research a derulat un studiu care a analizat impactul campaniilor de promovare a Valentine’s Day şi Dragobete asupra publicului român, precum şi ce fel de abordare este mai apreciată, anul acesta, compania a dezvoltat un studiu pentru a afla percepţia românilor faţă de căsătorie în anul 2022.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2020 s-au înregistrat 81343 căsătorii, cel mai mic număr de căsătorii înregistrat din 1946 până în prezent. Faţă de anul 2019, în 2020 s-au înregistrat cu 47267 căsătorii mai puţine.
Aspiraţii la căsătorie: Când?
O expresie a schimbărilor majore de la nivelul societăţii româneşti o reprezintă evoluţia vârstei de căsătorie. Spre deosebire de realitatea zugrăvită de datele statistice, vârsta ideală pentru căsătorie, în percepţia românilor, se plasează cu precădere în intervalul 26-28 ani – 26 de ani reprezentând vârsta ideală pentru femei, iar 28 de ani reprezentând vârsta ideală pentru bărbaţi.
De asemenea, datele obţinute sugerează faptul că aproape jumătate din numărul subiecţilor – 47% – au o părere mai bună asupra căsătoriei în detrimentul concubinajului. Totodată, solicitînd respondenţilor să se pronunţe asupra subiectului cu privire la formarea propriei familii în viitorul apropiat, aproape 1 din 5 persoane necăsătorite nu intenţionează să se căsătorească sau să aibă o relatie pentru toată viaţa. Procentele sunt de 12% pentru bărbaţi şi 25% pentru femei – mai ales în cazul celor singure si divorţate.
Pe categorii de vârstă, 70% din tinerii cu vârsta cuprinsă între 24 şi 35 de ani prezintă probabilitatea cea mai mare de a se căsători în viitorul apropiat, urmaţi de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani (69%).
Contrar acestui procent, 34% din subiecţi nu doresc să se căsătorească, dar îşi doresc să aibă o relaţie cu un singur partener pentru toată viaţa.
Studiul realizat reliefează, de asemenea, o varietate de opinii ale subiecţilor cu privire la motivele pentru care tinerii din ziua de azi nu vor să se căsătorească. În opinia acestora, motivele capătă următoarele forme:
- Lipsa banilor sau a bunurilor materiale – 55%
- Frica de eşec sau de a nu face alegerea potrivită – 44%
- Presiunea planurilor profesionale – 39%
Validitatea unei căsnicii. Idealuri şi responsabilităţi.
55% dintre respondenţi consideră că o căsnicie este validă doar dacă a fost recunoscută oficial – în acte, iar 51% consideră că acesta este validă doar dacă a avut binecuvântarea unui preot.
De altfel, doar 37% dintre respondenţi consideră că într-o căsnicie bărbatul trebuie să fie mai mare ca vârstă decât femeia, scăzând o dată cu creşterea vârstei pentru respondenţi – astfel că, 56% dintre tinerii între 18-24 de ani sunt de acord cu această afirmaţie, şi doar 28% dintre persoanele cu vârste între 45-55 de ani.
Aceeaşi tendinţă o putem observa şi în cazul respondenţilor care consideră că persoana care trebuie să se preocupe mai mult de casă şi de creşterea copiilor este femeia. 30% dintre persoanele de peste 55 de ani sunt de acord cu această afirmaţie, iar procentul creşte proporţional până la tinerii de 18-24 de ani, care sunt de acord cu această afirmaţie în proporţie de 55%, pentru un total de 36 de procente.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
X55% din tinerii de 18-24 de ani, cred ca sotia lor trebuie sa fie si sclava lor, sa se ocupe de gospodarie, sa aiba o slujba buna ce aduce bani in casa, si sa le creasca copii.
trist si dezamagitor.
se pare ca platim degeaba pentru educatia viitorilor barbati ai Romaniei.
“51% consideră casatoria validă doar dacă a avut binecuvântarea unui preot”
Trist sa vezi cum oamenii isi leaga de bunavoie viata de magicieni imaginari, de vrajitori ce nu exista.
Mai ales ca acesti vrajitori imaginari sint cei care sustin ca femeia este slujnica barbatului, si trebuie sa asculte de el.
În schimb nu se spune că, unirea a doi tineri prin căsătorie, în zilele noastre reprezintă înainte de toate, un mare lux, căci, nu oricine își permite să-și întemeieze o familie, și să-și ia asupra-i o răspundere atât de uriașă. În al doilea rând, imposibilitatea de-ați afla ființa potrivită în condițiile în care 90 % dintre domnișoarele aflate în pragul măritișului, sunt gata formatate special pentru a se dărui unuia cu f. f. mulți mangoți în tolbă, 1 care să-i asigure o existență fără nicio grijă, până când altul, cu mai mulți țechini se va arăta la orizont.