O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, un bărbat, soţia acestuia şi fiica lor în vârstă de patru ani au ars în autoturismul care a fost cuprins de flăcări după ce a lovit o cisternă.
“În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna condusă de către un bărbat de 58 de ani circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, de 37 de ani, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, iar în urma unei depăşiri neregulamentare făcută de către şoferul acestuia, respectiv un bărbat de 36 de ani din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi, a intrat in impact frontal cu autocisterna, ulterior autoturismul luând foc. În urma accidentului a rezultat decesul şoferului autoturismului, bărbatul de 36 de ani, precum şi decesul soţiei acestuia, o femeie de 33 de ani, şi a fiicei minore de 4 ani, toţi din comuna Ţibăneşti”, a precizat Epureanu.
De asemenea, a rezultat rănirea uşoară a şoferului autocisternei, bărbatul de 58 ani, şi a soţiei acestuia. Şoferul autocisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanţele producerii evenimentului rutier şi a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
Trimite articolul
XDin cauza idiotului iresponsabil au mai trebuit sa moara un copil si o femeie 😡😡😡😡😡😡😡😡😡