Incidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18.40, la parcarea supraetajată din Iulius Mall. Tânărul de 17 ani era singur și a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce a sărit de la etajul cinci al parcării. A căzut pe breteaua de ieșire din incinta parcării și a rămas inconștient.
Echipajele medicale trimise la fața locului l-au preluat și l-au transportat de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii s-au deplasat și ei la fața locului și au deschis o anchetă.
„La data de 27.12.2022, în jurul orei 18:40, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, s-ar fi aruncat de la etajul 5 al parcării unei societăți comerciale, parcare ce are ieșirea pe strada Sever Bocu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 17 ani, din Timișoara, care se află la spital în stare de inconștientă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au deschis acum, conform procedurii, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!