Banat
De la valori termice în jurul normelor climatologice în prima zi, se va ajunge la o vreme caldă pentru această dată pe 23 noiembrie, când la nivelul regiunii sunt estimate maxime de 13 – 14 grade. În perioada 24 – 30 noiembrie media temperaturilor maxime va fi de 8 – 10 grade, iar la începutul lunii decembrie, tendinţa valorilor termice diurne va fi de scădere uşoară până la o medie de 6 grade. Valorile termice nocturne vor avea variaţii semnificative în primele zile, astfel că în 22 noiembrie se va înregistra o medie a acestora de 0 – 1 grad, în 23 noiembrie va fi de 6 – 7 grade, iar în restul intervalului va fi de 1 – 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în perioada 23 – 28 noiembrie şi cu tendinţa de creştere după 1 decembrie.
Crişana
De la valori termice diurne apropiate de mediile multianuale, în jurul a 8 grade în prima zi, se va ajunge la o vreme caldă pentru această dată pe 23 noiembrie, când la nivelul regiunii sunt estimate maxime de 13 – 14 grade. În 24 noiembrie se va reveni la o medie a temperaturilor maxime în medie de 8 – 9 grade, iar cu mici variaţii, acest regim termic diurn se va menţine până spre finalul lunii noiembrie. La începutul lunii decembrie, este estimată o scădere uşoară şi treptată până la o medie de 4 – 5 grade. Valorile termice nocturne vor avea variaţii semnificative în primele zile, astfel în prima noapte temperatura minimă va fi în jurul valorii de 0 grade, în 23 noiembrie va fi de 5 – 6 grade, apoi tendinţa va fi de scădere treptată şi se va reveni la valori în jur de 0 grade după 28 noiembrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în perioada 23 – 28 noiembrie şi cu tendinţa de creştere după 1 decembrie.
Transilvania
În prima parte a săptămânii tendinţa va fi de creştere treptată a valorilor termice diurne, de la o medie de 6 grade în prima zi, până la 11 – 12 grade în ziua de 23 noiembrie. După această zi caldă, se va răci, astfel la finalul lunii noiembrie sunt estimate maxime în medie de 6 – 7 grade, iar la începutul lunii decembrie de 3 – 4 grade. Temperaturile minime vor avea variaţii în primele zile din interval, cu medii ce vor creşte de la -1 grad în prima noapte, până spre 3 – 4 grade în perioada 23-25 noiembrie. După 26 noiembrie sunt estimate minime care la nivelul regiunii vor avea o medie de -2…0 grade. Până în 28 noiembrie probabilitatea de a avea intervale cu precipitaţii se va menţine ridicată. Precipitaţii vor fi posibile şi la începutul lunii decembrie, probabilitatea de apariţie a acestora fiind în creştere.
Maramureș
În prima parte a săptămânii tendinţa va fi de creştere treptată a valorilor termice diurne, de la o medie de 6 grade în prima zi, până la 11 – 12 grade în 23 noiembrie. Pentru perioada 24 – 30 noiembrie sunt estimate temperaturi maxime de 7 – 8 grade, iar la începutul lunii decembrie, tendinţa valorilor termice diurne va fi de scădere uşoară până la o medie de 4 grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 0 – 1 grad în prima noapte şi de 3 – 4 grade în perioada 23-25 noiembrie. După 26 noiembrie sunt estimate minime care la nivelul regiunii vor avea o medie de -2…0 grade, valorile cele mai scăzute urmând a se înregistra la începutul lunii decembrie. Până în 28 noiembrie probabilitatea de a avea intervale cu precipitaţii se va menţine ridicată. Precipitaţii vor fi posibile şi la începutul lunii decembrie, probabilitatea de apariţie a acestora fiind în creştere.
Moldova
De la o vreme mai rece decât în mod normal în prima zi a intervalului, când media temperaturilor maxime va fi de numai 2- 3 grade se va ajunge la valori termice peste mediile multianuale în jurul a 10 grade în zilele de 23 şi 24 noiembrie. Ulterior, tendinţa va fi de răcire treptată, astfel că, la finalul lunii noiembrie valorile termice diurne vor fi în medie de 4 – 5 grade, iar la început de decembrie în jurul a 2 grade. Valorile nocturne vor oscila între -2 şi 4 grade în prima săptămână, iar în a doua săptămână sunt estimate temperaturi în general negative, la o medie de -2 grade. La nivelul acestei regiuni vor mai fi intervale în care se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai ridicată în 24 şi 25 noiembrie şi în jurul datei de 28 noiembrie.
Dobrogea
Până în 25 noiembrie, chiar dacă vor fi variaţii în regimul termic diurn şi nocturn, în ansamblu vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 12 şi 17 grade şi minime între 6 şi 10 grade. Pentru sfârşitul lunii noiembrie sunt estimate temperaturi maxime de 8 – 10 grade, iar la începutul lunii decembrie în jurul a 6 grade. De asemenea, şi temperaturile minime vor prezenta aceaşi tendinţă de scădere uşoară, astfel că iarna calendaristică va debuta cu minime care la nivelul regiunii vor avea o medie de 2 grade. Pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză probabilitate de apariţie a intervalelor cu precipitaţii se va menţine ridicată.
Muntenia
Până în 25 noiembrie valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale specifice perioadei, cu maxime la nivelul regiunii în general între 10 şi 15 grade şi minime ce vor oscila între 3 şi 6 grade. Ulterior tendinţa temperaturii va fi de scădere, astfel în ultimele zile al lunii noiembrie, media maximelor va fi de 7 – 8 grade, iar la început de decembrie de 4 – 5 grade. Temperaturile minime estimate pentru această perioadă se vor menţine uşor pozitive, la o medie regională de 0 – 2 grade. Până în 28 noiembrie probabilitatea de a avea intervale cu precipitaţii se va menţine ridicată. Precipitaţii vor fi posibile şi la începutul lunii decembrie, probabilitatea de apariţie a acestora fiind în uşoară creştere.
Oltenia
Până în 25 noiembrie valorile termice diurne se vor menţine peste mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a acestora cuprinsă între 10 şi 14 grade; de asemenea şi în timpul nopţii vor fi minime de 4 – 5 grade, cu excepţia dimineţii de 22 noiembrie când se pot înregistra temperaturi mai scăzute. La finalul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie sunt estimate temperaturi maxime în medie de 6 – 8 grade şi minime de 0 – 2 grade. Probabilitatea de a avea precipitaţii va fi mai ridicată în 23 şi 24 noiembrie, în jurul datei de 28 noiembrie, dar şi la începutul lunii decembrie.
La munte
De la valori termice diurne în medie de 0 grade în prima zi, se va încălzi uşor până la 5 – 6 grade în 23 noiembrie, iar ulterior se va reveni la o medie pentru întreaga zonă în jur de 0 grade. Valorile termice nocturne vor avea variaţii semnificative în primele zile, astfel în prima noapte se va înregistra o medie de -4 grade, iar în 23 şi 24 noiembrie va fi de 0 grade, apoi sunt estimate minime de -5…-4 grade. Probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii se va menţine ridicată în cea mai mare parte a intervalului de prognoză.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!