MIERCUREA CIUC. Se poate şi în România. Să ai parte de respect şi atenţie ca turist. Am simţit-o în week-endul de vis petrecut la Timian Chalet. Un loc unde ospitalitatea este la ea acasă. Şi unde eşti răsfăţat culinar şi nu numai.
La câţiva kilometri de Miercurea Ciuc, familia Tibor și Gyöngyvér Becze a pus pe picioare o altfel de pensiune. Unde principiile sănătoase se armonizează cu valorile morale. Timian Chalet este un loc de poveste. Unic. Spectaculos. De neratat…. dacă paşii te vor purta, vreodată, prin inima Harghitei.
Atât de multe s-au întâmplat în cele 48 de ore petrecute la Timian Chalet că mi-e teamă să nu ratez nimic. Şi dacă o voi face, nu aveţi decât să mergeţi şi voi să vă bucuraţi sufletul.
Gazdele te întâmpină cu o băutură excepţională, un lichior vânătoresc realizat din plante, botezat Transilvanicum, al cărui arome sunt sublime. Apoi primeşti cheia de la cameră. Fiecare denumită altfel, după tematică şi design: Timian (denumirea populară a cimbrișorului), Crâng, Frunziș, Mușchi, Licheni, Con, Mineral, Dumbravă, Rouă sau Zori de zi. În oricare ai păşi cu siguranţă te-ai îndrăgosti. Pe lângă încălzirea din pardosea, ca notă aparte, în fiecare dintre camere, dar şi în spaţiile de relaxare găseşti mini-biblioteci pentru a-ţi face orele de relaxare mai captivante.
La un foc pe imensul disc din faţa pensiunii poţi sta seara la o şuetă, udată cu lichior sau vişinată producţie proprie. Sau poţi avea parte de o experienţă pe care nu o poţi întâlni în multe locuri din ţară. Să asişti la un meci de hochei pe gheaţă, sportul naţional în Harghita. 3000 de oameni m-au fascinat într-un derby Miercurea Ciuc – Gheorghieni, în care a contat spectacolul şi mai puţin echipa învingătoare.
Paradis al brânzeturilor
Preparatele servite la Timian Chalet sunt, cu foarte mici excepţii, din ferma proprie, 100% naturale. De la gulaș la ciorbă de ied și pate din ficat de capră, până la măduvă din oase de vacă presărată cu pesto făcut în casă din pătrunjel, muguri de pin, usturoi și lămâie, totul servit pe o felie de pâine prăjită. Cât despre brânzeturi, doar atât: wow! Sunt cele mai gustoase şi aromate pe care le-am servit vreodată. La micul dejun, la degustarea de vin sau ca aperitive la mesele principale. Toate realizate în mini-fabrica de lângă pensiune: brânză de tip camembert, brânză de vacă cu arpagic, brânză de capră maturată timp de doi ani, brânză mixtă (din lapte de capră și lapte de vacă) cu trufe. Pe care le poţi achiziţiona, la plecare, direct de la fermă. Proaspete şi ambalate.
Un SPA excepţional
La Timian Chalet poți beneficia de servicii complete de relaxare, zona de wellness cuprinzând: trei saune, o mini-salină, două săli de masaj, o sală de air-yoga, dar şi un jacuzzi cu hidromasaj profesional în aer liber. Aici întâlneşti profesionişti, şcoliţi în Europa, care te pot răsfăța cu mai multe tipuri de masaj, dar şi relaxare pe sunete tibetane.
Să nu uităm de spectaculoasă zonă a României, împrejurimile pensiunii fiind extrem de ofertante. Pentru drumeţii, plimbări cu jeep-urile prin pădure, în Munţii Harghitei, până în stațiunea Harghita-Băi și chiar mai sus, spre Piatra lui Kossuth. Aveţi la dispoziţie şi un Parc-Aventura, iar funcţie de sezon, găsiţi biciclete-electrice de închiriat sau vă puteţi bucura de o altă experienţă unică: sania trasă de câini husky.
Merită să vă programaţi un week-end la Timian Chalet!
Citiți principiile noastre de moderare aici!