Vehiculele cu tonaj mai mare de 7,5 tone au voie să circule pe cei 21 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Acest tronson a fost deschis traficului uşor încă din 23 decembrie 2019. Atunci, însă, s-a decis că numai autoturismele şi autoutilitarele cu un tonaj de maxim 7,5 tone pot circula pe drumul nou. Acum, după cinci luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că şi celelalte vehicule grele pot folosi segmentul de autostradă respectiv. Cu toate acestea, rămân în vigoare restricţiile de viteză impuse la finalul anului trecut, respectiv: viteza maximă de până la 80 km/h; viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențiale; viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, între km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe între km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra (pod principal şi rampe între km 67+000 şi km 67+500).
Sub expertiză
Autorităţile au decis să deschidă circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, chiar dacă nu a fost primit acceptul constructorului. Şi asta după ce instituţiile statului au decis să rezilieze contractul cu firma care a câştigat licitaţia, din cauza calităţii îndoielnice a lucrării. De atunci, a fost dispusă realizarea unor expertize pentru a se verifica siguranţa autostrăzii. De aceea au şi fost impuse restricţiile privind viteza şi tonajul.
Trimite articolul
XIncredibil cat de penibili sunteti cei de la CNAIR ! Ati sufocat DN7 pe valea muresului cu camioane de mare tonaj inca 6 luni datorită incompetenței voastre posibil si a constructorului. Asta e RRomania , țara unde plătești rovinieta si acciza in carburanti ca sa beneficiezi de niște drumuri si autostrăzi inchise luni de zile, asa numite ” autostrăzi muzeu ” cum zic cei de la API. Bine zice multă lume : suntem cu 50 de ani in urma Ungariei si cu 100 de ani in urma Germaniei. Pe cei ultranationalisti care nu cred asta : vă invit aici aproape de exemplu pe M5, M0 sa vedeti un drum modern si culmea fara gropi sau denivelari.