Incidentul a avut loc sâmbătă. Un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona Parcului Naţional „Piatra Craiului” a fost anunţat că în zona protejată se află mai multe ATV-uri.
Jandarmii s-au deplasat spre zona „La Table” şi au identificat acolo mai multe persoane, cu două ATV-uri. Turiştii au fost amendaţi.
„Persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în cuantum total de 4000 lei în conformitate cu prevederile Legii 407/2006 a vânătorii şi fondului cinegetic, pentru circulaţia în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulaţie publică în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului”, a anunţat Jandarmeria Braşov.
Într-o altă zonă a parcului naţional, pentru aceleaşi încălcări ale legislaţiei au fost aplicate alte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 lei, au precizat jandarmii.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XPrea mica amenda pentru putorile ordinare care au impresia ca legile sunt numai pentru ceilalti.