BIHOR. Judecătorii l-au condamnat pe ucigaș la 12 ani și 8 luni de închisoare și l-au obligat să îi achite familiei victimei daune morale de 120.000 de euro.
Sentința nu este definitivă, inculpatul având posibilitatea să o atace la Curtea de Apel Oradea.
Tribunalul Bihor l-a condamnat pe Kiss la 12 ani de detenție pentru omor și la 2 ani de închisoare pentru furt, din contopirea celor două pedepse rezultând condamnarea finală de 12 ani și 8 luni.
„Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Sandor Kiss – (n.red.) în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în Sistemul National de Date Genetice Judiciare”, se arată în minuta sentinței publicată pe portalul instanțelor.
Judecătorii au mai decis ca inculpatul să le mai achite rudelor victimei sale aproape 8.500 de lei ca despăgubiri materiale, menținând sechestrul atât asupra celor 3.700 de lei găsiți în casa lui Kiss, la percheziție, cât și asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia, pentru a acoperi plata daunelor morale și materiale.
Cadavru descoperit după două săptămâni
Crima de care este acuzat Sandor Kiss a avut loc în după-amiaza de 5 iulie 2023, în jurul orei 16. Potrivit procurorilor Parchetului Bihor, Kiss s-ar fi întâlnit cu Florin Vasile Gale, de 41 de ani, lângă noua pistă de biciclete din Salonta, într-o zonă de la marginea orașului pe care localnicii o cunoștea sub numele „Szalmakert” – zona viilor.
La un moment dat, Kiss l-a lovit pe Gale în zona capului „cu pumnul şi cu un corp contondent dur, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu ce a condus ulterior la decesul victimei”, a transmis Parchetul Bihor, în iulie 2023. Ucigașul a abandonat cadavrul victimei și a fugit, luând cu el bicicleta bărbatului omorât. Abia după cinci zile familia lui Gale a anunțat Poliția că acesta a dispărut, iar autoritățile au făcut inclusiv apel la populație pentru a-l găsi.
Corpul neînsuflețit a fost descoperit după alte aproape două săptămâni. Două zile mai târziu, pe 24 iulie 2023. a fost prins și suspectul care a fost arestat sub acuzațiile de omor și tâlhărie.
Sursa: BIHON.RO
Citiți principiile noastre de moderare aici!