Bărbatul consideră că producătorul acesteia i-a pus viaţa în pericol, deoarece după ce a băut-o s-a urcat la volan.
Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Harghita, Laurenţiu Moldovan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a reclamant că s-a îmbătat cu apă plată.
„Clientul a cumpărat dintr-un supermarket o apă plată şi după ce s-a urcat la volan a spus că simţea că îl ia cu ameţeli şi s-a îmbătat de la apă. A zis că producătorul este de vină pentru că i-a pus viaţa în pericol, dar şi vieţile celorlalţi participanţi la trafic. Noi ne-am făcut treaba. A trebuit să continuăm demersurile, am luat buletinele de analiză, ni le-a prezentat producătorul pentru lotul respectiv de apă. Evident că nu avea cum să se întâmple, iar apoi am încheiat acţiunea de control. Apa era bună, totul era în regulă”, a spus Laurenţiu Moldovan.
În reclamaţie, clientul a scris „o poveste lungă” şi a explicat „la câte pericole s-a supus el şi ceilalţi participanţi la trafic”.
Iniţial, consumatorul a făcut reclamaţie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).
„La noi reclamaţia a ajuns după, nu mai ţin minte exact”, a mai spus Laurenţiu Moldovan.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!