“La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 06,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 28 de ani, din comuna Româneşti, s-ar fi spânzurat, în timp ce se afla internat într-o unitate medicală din municipiul Câmpina”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Surse judiciare au precizat că tânărul era internat la Spitalul de Psihiatrie Voila.
Un echipaj medical a efectuat manevre de resuscitare a victimei, fără rezultat.
“Cu ocazia examinării vizuale a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, în afara urmei specifice din jurul gâtului. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transport la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, menţionează IJP.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!