BUCUREȘTI. Molnar Geza spune că izolarea este un act medical, carantina unul administrativ, iar persoanele infectate trebuie izolate pentru a nu răspândi virusul. Epidemiologul nu consideră că starea de urgenţă se mai impune să fie folosită în acest moment.
„În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. Un lucru care enervează pe mulţi, cifrele nu spun totul, în cazul în care nu cunoaştem conţinutul cifrelor. Există o creştere semnificativă în anumite zone. (…) Asta se datorează şi faptului că a crescut semnificativ numărul testărilor, dar fără discuţie, este vorba de o transmitere. Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific. (…) Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xde unde stie o persoana cand vine al doilea val si cand ”pleaca„ ? O fi Mafalda 2 ? Poate !
“Asta se datorează şi faptului că a crescut semnificativ numărul testărilor” – Nu. Numarul testarilor a crescut, dar diagnosticele pozitive arata o crestere disproportionala:
Cresterea testarilor vs cresterea diagnosticelor pozitive de la o saptamana la alta in ultimele 4 saptamani
Saptamana 12/06-18/06: cazuri pozitive +48.86%; testari +12.44% (procent cazuri pozitive din teste totale: 2.87%)*
Saptamana 19/06-25/06: cazuri pozitive +16.23%; testari -0.33% (procent cazuri pozitive din teste totale: 3.35%)*
Saptamana 26/06-02/07: cazuri pozitive +11.51%; testari +8.81% (procent cazuri pozitive din teste totale: 3.43%)*
Saptamana 03/07-09/07: cazuri pozitive +23.70%; testari +3.88% (procent cazuri pozitive din teste totale: 4.09%)*
*A se nota ca numarul de teste nu e egal cu cel de persoane testate, pentru majoritatea persoanelor recoltandu-se 2 probe. Deci, procentul de cazuri pozitive din testarile saptamanale este cel mai probabil cu un factor de doua ori mai mare decat cifrele de mai sus*
Fiecare saptamana prezinta o crestere disproportional mai mare a infecarilor fata de cea a testarilor. Saptamana curenta va solidifica acest trend ingrijorator.
“Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”
Anticiparea domnului Molnar Geza este binevenita, dar atata timp cat nu prezinta absolut nici un fel de argument in favoarea ei, optimismul lui nu are absolut nici un fel de valoare predictiva. Daca are dreptate, e pur accidental. Nu ii contest autoritatea, sau credibilitatea profesionala, dar acestea nu constituie argumente – exista si epidemiologi mai prestigiosi cu pareri divergente. Meritul unei pareri sta in argumente, nu in autoritatea autorului.
Aveti grija de voi si de cei din jur. Bunicii si strabunicii nostri luptau in transee namoloase sub asediul proiectilelor. Sper ca portul mastii, distantarea sociala si igiena corespunzatoare sa nu fie poveri prea mari pentru urmasii lor.