“La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate de organizatori şi partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei veniţi din afara judeţului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puţin 700 euro. Aceşti bani au fost cheltuiţi pentru cazare, transport, mâncare, plimbări şi cumpărături în oraş. Acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 70 milioane euro. Banii cheltuiţi de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele şi taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case şi pensiuni care au închiriat proprietăţile”, au precizat organizatorii festivalului UNTOLD, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, alte 1,8 milioane de euro sunt investite de UNTOLD în stadionul Cluj Arena, Parcul Central şi Sala Polivalentă.
“Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanţi şi 250 de artişti au simţit şi trăit magia UNTOLD în cele 4 zile şi 4 nopţi de festival. Mulţi dintre participanţi au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca şi în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume. Organizatorii estimează că din totalul participanţilor 35% sunt din judeţul Cluj, urmat de Bucureşti, Timişoara şi restul ţării, iar peste 25% sunt oameni veniţi din străinătate, cu o creştere de 10% faţă de anii precedenţi. Şi anul acesta la UNTOLD au participat fani din peste 100 de ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Polonia, SUA, Ungaria, Spania, Israel până la ţări exotice cum ar fi Brazilia, Argentina, Japonia, Emiratele Arabe sau India”, conform aceleiaşi surse.
Organizatorii mai precizează că festivalul aduce şi un capital de imagine internaţional uriaş pentru oraşul Cluj-Napoca, Transilvania şi întreaga ţară. Artiştii şi echipele lor, oamenii din producţie, jurnaliştii, influencerii şi fotografii internaţionali, precum şi fanii care au venit din străinătate povestesc acum în toată lumea despre oraşul Cluj-Napoca şi despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, care creşte de la an la an tot mai mult. Inclusiv Billboard, cea mai faimoasă publicaţie de muzică şi entertainment din lume, a scris despre cea de-a 8-a ediţie UNTOLD.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XCiubucul lor
Moare vodkuța de ciudă că copia “festivalul ” ei e la ani-lumină de cel de la Cluj! 😆😆😆
Multi rad de Boc , insa mi as dori ca Aradul sa aibe un asemenea primar
Noi avem festivalul de la Bulci , cu aceiasi artisti care nu au mai scos noi albume de zeci de ani , expirati !
Nume noi care chiar merita sa fie invitati , din parti !
Iar perioada de desfasurare pusa total aiurea , stiind ca concediile in marea lor majoritate a celor ce lucreaza afara incep cu 1 august
Felicitari Boc
În câțiva ani și festivalul aoa o sa fie mai tare decât Untold. Plus că se tine pe aeroport.
Cel mai mare profit l-au facut dealerii de droguri, vanzatorii de bauturi alcoolice si prostituatele !!!
Compară UNTOLD cu mizeria de festival de la Aeroport.
-
Nu se pot compara, dar este bine ca avem macar un festival de acest tip si in Arad. Ca in rest suntem tot la coada clasamentelor
Pagubele sunt mult mai mari sub alta forma decat profitul .