“UNTRR solicită Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor introducerea în România a “formularului de localizare a pasagerilor”, în format online, pentru a se asigura o trasabilitate a tuturor cetăţenilor străini, inclusiv a conducătorilor auto care intră pe teritoriul naţional sau se află în tranzit. Această măsură va permite monitorizarea, mai eficientă, a activităţii transportatorilor străini/conducătorilor auto străini pe teritoriul României, atât pentru acest moment unic care reprezintă o provocare sanitară pe termen scurt şi mediu, dar nu numai”, se arată într-un comunicat al transportatorilor remis vineri AGERPRES.
În contextul pandemiei de COVID-19, unele state au introdus formulare online pe care toate persoanele, inclusiv conducătorii auto profesionişti, trebuie să le completeze înainte de a intra în respectivele ţări.
Potrivit sursei citate, formularul se solicită în următoarele state: Grecia: Passenger Locator Form – acest formular trebuie completat de către toate persoanele, inclusiv conducătorii auto, şi este considerat un document necesar pentru intrarea pe teritoriul Greciei, pe orice cale de acces (https://travel.gov.gr/#/); Belgia: Passenger Locator Form – toate persoanele care călătoresc în Belgia trebuie să completeze acest formular înainte de a intra în ţară, iar conducătorii auto trebuie să completeze acest formular dacă stau mai mult de 48 de ore pe teritoriul Belgiei (https://travel.info-coronavirus.be/public-health-passenger-locator-form).
De asemenea, formularul se mai solicită în Marea Britanie: UK Passenger Contact Locator – toţi cetăţenii care intră în Marea Britanie trebuie să completeze acest formular cu cel mult 72 de ore înainte de a intra în ţară. Conducătorii auto trebuie, de asemenea, să completeze acest formular: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk; Germania: Digital Registration on Entry – acest formular se completează de către toate persoanele, inclusiv conducătorii auto, care s-au aflat într-o “zonă care prezintă motive de îngrijorare” în ultimele 10 zile înainte de la intrarea pe teritoriul Germaniei (https://www.einreiseanmeldung.de/#/); Austria: Pre-Travel Clearance Form – persoanele care intenţionează să călătorească în Austria trebuie să completeze acest formular, conducătorii auto sunt scutiţi de la această obligativitate (https://www.formularservice.gv.at/site/fsrv/user/formular.aspx?pid=15dd7f9c98c24952828eb414c8884f1a&pn=Bfd027cf662624276a5ca9a9b970bcdf9&lang=en).
UNTRR precizează că Italia şi Franţa au introdus, în schimb, declaraţia pe proprie răspundere, care trebuie completată de toate persoanele care intenţionează să călătorească în aceste ţari, inclusiv conducătorii auto.
În contextul monitorizării transporturilor rutiere de marfă, Ungaria a introdus, începând cu 1 ianuarie 2021, Sistemul electronic de preînregistrare a autorizaţiilor auto – BIREG, pentru a asigura trasabilitatea şi controlul utilizării legale a autorizaţiilor auto bilaterale/terţa ţară şi multilaterale CEMT. În prezent, firmele de transport rutier care operează exclusiv sub licenţa comunitară UE nu trebuie să se înregistreze, cu excepţia celor care efectuează pe teritoriul Ungariei operaţiuni de cabotaj sau operaţiuni de transport cu autorizaţii CEMT.
În acest context, UNTRR consideră necesar ca autorităţile române să adopte măsuri similare celorlalte State Membre UE şi solicită autorităţilor introducerea în România a “Formularului de Localizare a Pasagerilor” pentru toate persoanele străine care intră pe teritoriul naţional, inclusiv pentru conducătorii auto străini care operează transporturi rutiere pe teritoriul României.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală fondată în 1990, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XNu am inteles de ce. Sa monitorizam…monitorizam daca avem motive sa restrangem liberatea cuiva, daca nu nu. Europa in aceste timpuri nu mai e un exemplu de urmat. Combate pandemia prin crearea unei crize economice si financiare extrem de grave, care de indata ce va izbucni, va inlocui complet acesta pandemie. In afar de spalat si dezinfectat, distanta 2 metri, masca unde e necesar si ventilatia corecta a spatiilor inchise, restul masurilor sunt ingradiri grosolane si nejustificate ale drepturilor fundamentale inerente persoanei umane si incalacari grave ale tuturor relulilor UE; ceea ce va duce in final -daca tot asa merge finalul va fi foarte curand , va duce la destramarea UE. Tarile UE au convenit anul trecut ca nu vor mai institui controale la granite din cauza Corona. Germania a incalcat conventia (JUSTIFICARI SE POT GASI ORICAND). In curand alte tari vor face la fel, ca masura de reciprocitate, si asa, ne vom intoarce cu pasi rapizi in anul 1939.
Unde e libertatea si statul de drept in tari care vor sa ne dea noua lectii.? In olanda e ca in vreme lu Dragnea, judecatorul decide ca inchiderea oamenilor in case e ilegala, guvernul ataca decizia si obtine suspendarea in aceiasi zi. La 3 zile se judeca fondul problemei si se decide ca mai e nevoie de o saptamana pentru deliberari. Iar oamenii raman inchisi in case. De ce nu s-a decis ca e nevoie de o saptamana de deliberari cand a atact guvernul decizia judecatoreasca? Pentru ca si la ei se aplica metoda dragnea. Azi merg la puscarie si maine dam o lege ca toti cei in situatia mea sunt eliberati imediat. Justita de partid e in Olanda la ea acasa, statul de drept o minciuna, iar ei vin cu un tupeu de borfas ordinar sa dea lectii la altii.
Sictir jigodii evazioniste, sa va puna voua guvernul formularul de localizare pe magnetul de pe tahometru.
Urmatorul pas e ……….. microcipul ! Si apoi putem spune : Adio libertate !