„Zilele trecute a avut loc un incident neplăcut. Mai exact, un tip mi-a scris pe un site de social media, iar apoi a început să îmi pună întrebări intime. Inițial, părea interesant, așa că am zis să îi răspund. Dintr-o dată am văzut că a făcut un screenshot conversației în care eu spuneam lucruri intime despre mine, iar apoi a început cu amenințări, că va posta acele screenshot-uri pe internet, pentru a vedea părinții, rudele și prietenii mei. Panicându-mă și neștiind cum să reacționez, l-am întrebat ce vrea în schimbul acelor screenshot-uri. Acesta mi-a cerut atât poze intime cu mine, cât și o sumă de bani în valoare de 150€. Eram tot mai panicată, și am încercat să apelez la prietenii mei”.
Astfel de mesaje au ajuns în atenția specialiștilor de la Salvați Copiii România în ultimii doi ani, scrie Tion.ro. Potrivit studiului realizat de Organizația Salvați Copiii „Folosirea internetului de copii și adolescenți” în 2021, 37% dintre elevi afirmă că au fost jigniți sau deranjați pe Internet, iar 49% dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească online conținut care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Situația este mai întâlnită în rândul copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) și în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul băieților). Violența fizică și verbală alături de nuditate sunt principalele conținuturi care i-au făcut pe copii să se simtă inconfortabil.
„Vârsta medie la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele înregistrate de cercetarea din 2019, când aceasta era de 9 ani. În studiul din 2021, vârsta medie la care copiii (la nivelul întregului eșantion) afirmă că au început să acceseze internetul este de 8,2 ani. Aceasta este semnificativ mai scăzută la respondenții sub vârsta de 12 ani (6,8 ani), la cei de gen masculin (7,8 ani, comparativ cu 8,5 în cazul fetelor) și la copii care locuiesc în mediul urban (7,7 ani, comparativ cu 8,9 în cazul copiilor din mediul rural). Telefonul mobil este dispozitivul principal de pe care copiii accesează internetul – 99%, urmat de laptop – 62%, TV Smart – 42% și tabletă -24%”, spun reprezentanții Salvați Copiii România.
78% dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puțin patru ore
Datele arată că 84% dintre copii și adolescenți utilizează internetul pentru a urmări conținut postat de alți utilizatori, 70% dintre ei îl folosesc pentru a se juca, 67% pentru a folosi rețelele sociale, în timp ce 46% accesează internetul pentru a se informa despre situații și fenomene de actualitate.
78% dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puțin patru ore, în afara orelor de școală, procentul celor care petrec între una-două ore pe zi fiind de 19%, în timp ce copiii care folosesc internetul mai puțin de o oră pe zi este de 3%.
„Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă că au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet. Trebuie subliniat că nu este vorba de conținut întâlnit întâmplător, ci primit ca destinatar al mesajului. Aproximativ 10% dintre copii afirmă că au primit astfel de mesaje cel puțin lunar. 73% dintre ei nu au știut cum să reacționeze, nefăcând nimic în acest sens, și doar 11% au discutat cu cineva despre această situație. Totodată, 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală. Copiii cu vârsta între 15 – 17 ani și fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată. Îngrijorarea legată de fenomenul proliferării în mediul online a imaginilor ce înfățișează imagini cu caracter sexual cu copii sau cele care prezintă conținut ilegal sau dăunător a luat amploare în ultimii ani și s-a accentuat pe parcursul pandemiei Covid-19”, mai transmit cei de la Salvați Copiii.
Peste 7.000 de sesizări în 2021
În 2021, în cadrul liniei esc_ABUZ, ce vizează conținutul ilegal sau dăunător pentru copii din mediul online, au fost primite 7.615 sesizări, de număr de cinci ori mai mare decât în anul precedent, „fiind un record absolut înregistrat pe parcursul unui singur an”.
„În 78% din situații, materialele raportate au arătat abuz sexual asupra minorilor, nuditate infantilă sau copii care pozează în ipostaze sexualizate. La fel ca în anii precedenti, într-o proporție covârșitoare (peste 90% din cazuri), victimele sunt de gen feminin. În ceea ce privește vârsta victimelor, 5% reprezintă cazuri ce înfățișează copii cu vârste aproximative de până în 5 ani, 33% dintre rapoarte prezintă copii cu vârsta aproximativă între 6 și 10 ani, iar 62% dintre rapoarte arată minori cu vârste aproximative între 11 și 18 ani. Specific pentru anul 2021 și pentru grupa de vârstă peste 11 ani este faptul că peste 40% din rapoartele care făceau referire la această categorie de victime minore conțineau materiale autogenerate (realizate chiar de către victimă)”, mai transmite aceeași sursă.
„Doar un indiciu al situației extrem de grave în care se află copiii”
Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizației Salvaţi Copiii România, spune că, de cele mai multe ori, părinții și autoritățile află prea târziu de dificultățile prin care trec copiii.
„După doi ani de pandemie și restricții sociale, perioadă în care copiii au fost de multe ori bulversați de schimbările pe care au fost nevoiți să le parcurgă și să învețe să facă față unui val important de știri contrafăcute și dezinformări, efectele asupra lor sunt de necontestat.
Numărul fără precedent de rapoarte primit de Salvați Copiii pe parcursul anului trecut este doar un indiciu al situației extrem de grave în care se află copiii, de multe ori fără ca noi, adulții, să aflăm despre dificultățile prin care ei trec atunci când navighează pe internet. Din păcate, de cele mai multe ori, atât părinții cât și autoritățile află când deja este prea târziu”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.
Studiul poate fi consultat AICI.
Studiul sociologic privind „Folosirea internetului de copii și adolescenți” a fost prezentat în cadrul dezbaterii intitulate „Cum s-a schimbat comportamentul copiilor și adolescenților pe internet după 2 ani de pandemie?”, organizată în parteneriat cu Senatul României. Au luat parte reprezentanţi ai Senatului și Guvernului României, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Secției de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice din cadrul DIICOT și Centrului de Cooperare Polițienească Internațional. Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, propunând, totodată, soluții pentru îmbunătățirea politicilor publice cu privire la siguranța copiilor în mediul online.
Din 2008, Salvați Copiii derulează în România unicul program integrat de siguranță online dedicat copiilor – Ora de Net, co-finanțat de Comisia Europeană. Anul trecut, activitățile au constat în sesiuni de informare și concursuri şcolare care au implicat peste 40.015 de copii și 6000 de adulți la nivel național, precum și campanii, conferințe și evenimente online.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile copilului în România încă din 1990.
Trimite articolul
XPARINTII SUNT DE VINA!! punct.. Isi rasfata odoarele cu tot felul de gadjet-uri,fara a se mai interesa apoi de supravegherea lor
-
Poti sa alegi sa traiesti si in padure fara “gadjet-uri” si atunci toate problemele dispar, nu? Problema e complexa, e mondiala si e in natura omului, mai ales a adolescentului sa “f@@a meciu” in unele situatii. Uneori o educatie corecta pote preveni situatiile astea, dar de cele mai multe ori nu prea ai ce face: copilul e curios, copilul are secrete ca orice om, copilul se simte important cand e in situatia de a face lucruri considerate interzise. Si copilul nu stie sa ceara ajutor la nevoie… si din pacate nu are cui, fiindca majoritatea parintilor nu sunt capabili sa gestioneze o astfel de problema. Sa nu zic incuiati si habotnici. E fiecare pe cont propriu in jungla internetului si fiecare decide ce distribuie si suporta consecintele.
au PRIMIT ? adica cineva le-a trimis explciit ? articol de cacat.
am fost in vizita la o familie de romani plecati in Germania, copilul si-a aniversat ziua( 8 ani), am fost uimit sa vad ce cadouri a primit, puzzel, masini teleghidate, carti, jocuri pt varsta lui….am intrebat si eu ca romanul , dar asa ceva se face la voi cadou???? pt ca la noi un copil de 8 ani facem tort, chemam tot satul ca sa vada lumea ca noi avem(avem azi si maine luam pe datorie de la magazinul din colt), cadourile sunt ceva de genul telefon ul cel mai scump, haine, etc……si la ei sunt aceste probleme pe facebook, dar copii discuta cu parinti……gradul de cultura la romani lasa de dorit, le dam copiilor telefonul in mana si asa scapam de ei ca sa stam noi pe net….
Toașii Zuckerberg, Gates, le interzic categoric odraslelor lor să utilizeze facebook și celelalte rețele, aceste odrasle neavând nici un fel de acces la
dispozitive! Oare de ce?
-
A lu’ Zukerberger sunt cam mici in momentul de fata, insa pe cand acestia mai cresc – posibil ca mizeria de FB va disparea cu tot cu metaversul ei inutil!
Rumanache au 2 talente inascaute…Pornache si Ciordache