„Taxa pe soare” vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă.
Potrivit USR, prin noua OUG, cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.
„România este un stat european care dorește să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim și o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD și PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul și piața captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu prețul sacrificării producției de energie în plină criză energetică. Guvernul de securiști socialiști atinge noi culmi ale proastei guvernări”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe de urgență care pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.
„Statul ar trebui să încurajeze cetățenii și firmele să devină prosumatori și să elimine birocrația în domeniu. Cumulând puterea mică a celor mulți, vom putea asigura mai repede independența energetică a țării și vom crește potențialul de export de energie”, adaugă USR.
În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiție în energie din România din ultimii ani și a fost făcută de mulți cetățeni și companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare).
sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xe ticalosi…..inca odata se dovedeste ca aceasta coaliktie este ultratoxica! Ce mai trebuie?! Ca in evul mediu, taxa pe fumarit, pe vacarit ,pe cacare si alte cele! Acesti 3 idioti nu mai trebuie votati NICIODATA! Daca nu vreti sa ajungeti mai rau ca in comuna primitiva…..
-
Toate aliantele sunt toxice.
Asa ceva doar in tara condusa de criminali se poate
Cand citesc asa articol, incep sa imi dau seama ca unii oameni este perfect normal sa ii bati.
Dar nu din ura sau nervi, doar din principiu.
Asca cum ei spun ca sunt doar afaceri si nu este nimic personal, o palma sau un pumn poate inlocuii usor un salut.
Si daca intreaba despre ce este vorba, poti spune ca nu este nimic persona, este doar din obicei.