Din informaţiile reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vâlcea, bărbatul, care venise să voteze, a fost găsit în stop cardio-respirator de către echipajele medicale solicitate de urgenţă prin 112.
“S-a intervenit cu promptitudine cu două autosanitare, dintre care una cu medic. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, care a fost declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare”, a precizat managerul SAJ Vâlcea, Delian Ionescu.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au transmis că bărbatul decedat era cunoscut cu afecţiuni cardiace, în cauză urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia.
Procesul electoral în secţia lângă care s-a produs evenimentul s-a desfăşurat normal, nefiind nevoie de suspendarea acestuia.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!