La începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat format din 3 persoane (doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian), la care ulterior ar fi aderat alţi doi bărbaţi (cetăţeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operaţiunilor chimice de extracţie, purificare a drogurilor şi distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României, anunţă IGPR.
Acest grup şi-ar fi derulat activitatea infracţională fără întrerupere, din momentul constituirii lui şi până la data de 10 iulie 2022.
Astfel, la data de 1 iulie 2022, cetăţenii columbieni, însoţiţi de cetăţenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină.
Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni.
Aceştia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
În perioada 30 iunie – 6 iulie 2022, membrii grupului infracţional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie.
De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceştia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor.
În cadrul operaţiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, 4 dintre bărbaţi fiind surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea, pe cale chimică şi fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalităţii organizate.
Intervenţia a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale, care au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operaţiunii.
A urmat o evaluare specifică a riscurilor, ce pot exista ca urmare a procesului de producţie, efectuată de către specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca.
În urma percheziţiei domiciliare, au fost descoperite şi ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conţine procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare şi un amestec de cocaină şi cafea, cântărind 5 kilograme.
De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie, constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi 10 pungi de cafea, sigilate.
Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane, doi cetăţeni columbieni, doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, stabilit în Bucureşti.
În cursul zilei de marţi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Cocaină amestecată în 24 de tone de pământ de flori, confiscată în Aradul Nou
Trimite articolul
XA dracu laborator, 3 oale, o găleata si 2 cratițe intr o bucatarie de vara.