Klaus Iohannis și Maia Sandu au avut joi, 23 februarie, o întrevedere la Palatul Cotroceni. Președintele Republicii Moldova se află într-o vizită la București, după ce marți s-a întâlnit cu Joe Biden la Varșovia.
Președintele Klaus Iohannis a spus că România și Moldova au relații cu totul speciale, motiv pentru care vecinii noștri se pot bucura de susținere, mai ales acum, când „parcurgem o perioadă de crize de proporții istorice, crize într-un mediu de securitate care s-a deteriorat dramatic, aș putea să spun, în ultimele 12 luni”.
„A fost un an extrem de dificil și pentru Republica Moldova, stat care a fost afectat profund și direct de consecințele acestui război. Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat însă la înălțimea provocărilor pe care alții le-ar fi considerat probabil insurmontabile.
V-ați confruntat cu o criză energetică profundă, inflație galopantă, un număr foarte mare de refugiați, dezechilibre economice masive cauzate de războiul dus la hotarele dumneavoastră și atacuri hibride deosebit de agresive din exterior, menite să deraieze cursul european ales de cetățenii Republicii Moldova.
Toate acestea, precum și alte provocări similare venite pe un fond de vulnerabilități preexistente au fost gestionate cu calm, profesionalism și curaj exemplare de către autoritățile proeuropene de la Chișinău”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele României a reiterat condamnarea fermă oricăror tentative de destabilizare a guvernului de la Chișinău.
„România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război. Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări. Este poziția noastră permanentă, clară și fermă. […]
România va continua să sprijine în mod ferm respectarea suveranității și a integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”, a adăugat Iohannis.
La rândul ei, Maia Sandu a transmis că Republica Moldova a simțit sprijinul puternic din partea României.
„Sunt recunoscătoare României. Parteneriatul nostru strategic cu România înseamnă beneficii pentru cetățeni. Republica Moldova trece prin provocări fără precedent. Unii au dorit ca țara noastră să cadă și să instaleze la Chișinău un guvern marionetă al Kremlinului, dar Republica Moldova rămâne în picioare. […] Știm încotro mergem și știm ce avem de făcut. La începutul războiului, Republica Moldova era cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Acum suntem mai rezistenți și mai puternic”, a fost mesajul președintelui Maia Sandu.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XCu ce e mai bun pentru poporul moldovean un guvern – marioneta SUa – NATO – UE ? Ce “fericire” i-a adus ?
-
Prefer oricand. Tu si restul ca tine, aveti cale libera spre Belarus, Rusia etc.
-
Ce fericire iti poate aduce Rusia?
-
corecta observatia,raspunsul e simplu cam cita ne-a adus noua…
-
Dacă dumneata ești un ratat în viață nu înseamnă că noi, restul, suntem și noi. Țările “democratice” din estul României te așteaptă
-
Care ”noi”??? Ca deja ar trebui sa ti se treaca in cartea de munca asteptatul in statia de tramvai 😂😂😂
-
-
Cine-i marmota aia din poză, alături de Maia Sandu ?!?!?!?!?!?!?!?
-
Nu e o marmota, e un dulap