Incidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.30, într-o parcare din Cerneteaz, comuna Giarmata, județul Timiș. Victima se cunoștea cu agresorii, spun polițiștii, și ar fi avut conflicte mai vechi cu ei. S-a întâlnit cu aceștia într-o parcare și a oprit pentru a discuta. Unul dintre agresori însă l-a lovit din senin și l-a culcat la pâmânt. Ulterior, tânărul de 32 de ani a luat un par din mașină pentru a se lupta cu bătăușii însă aceștia au început să îl lovească cu bestialitate până l-au doborât la pământ și a leșinat.
După ce au văzut că tânărul de 32 de ani este căzut la pământ agresorii, cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, au sărit în cele două mașini cu care se deplasau și au plecat de la fața locului lăsând victima inconștientă în urma lor.
Toată bătaia a fost filmată de camerele de supraveghere montate în apropiere, iar polițiștii i-au identificat imediat pe bătăuși. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în arestul IPJ Timiș și IPJ Hunedoara. Cu toții sunt cercetați penal acum pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„La data de 21.06.2023, polițiștii timișeni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zilei, în jurul orei 00:30, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, căzut la pământ, în localitatea Cerneteaz din județul Timiș.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilindu-se faptul că barbatul, în timp ce se afla în localitatea Cerneteaz, din județul Timiș, ar fi fost agresat fizic de către alți 4 bărbați, fiind lovit în mod repetat în zona capului și a corpului cu pumnii, cu picioarele și cu mai multe obiecte contondente.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 21 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Timișoara au depistat în localitățile Cerneteaz și Giarmata, din județul Timiș, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind introduși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș și Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în vederea luării măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Sursa: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!