ISU Teleorman anunță că 12 persoane au fost rănite luni dimineața în trenul de persoane care a oprit brusc, după ce în fața acestuia două vagoane ale unui marfar au deraiat, a transmis jurnalul.ro.
Conform ISU Teleorman, 4 persoane au fost transportate la spital, iar 8 nu au necesitat acest lucru.
Două dintre victime, un bărbat de aproximativ 46 de ani și o femeie care avea în jur de 30 de ani, au fost transportate la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor și capului, conștiente și cooperante. Alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani și o femeie de aproximativ 61 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal din Roșiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor.
„În prezent, traficul de călători se desfăşoară pe celelalte linii din staţie, măsură care va fi menţinută până la repunerea pe şină a vagoanelor de marfa deraiate. Personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât operaţiunile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să fie finalizate în cel mai scurt timp”, precizează compania.
Trenul avea ca stație de destinație Portul Constanța.
„Până la restabilirea circulaţiei în condiţii normale, sunt posibile şi alte întârzieri în circulaţia trenurilor de călători. Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucţiunile acestuia”, se mai spune în comunicatul CFR Călători.
Pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea deraierii, AGIFER, printr-o comisie de specialiști, va ancheta acest incident, a transmis Agerpres.
Sursa: Bihon.ro
Citește și:
Trenul Arad-București Nord s-a oprit brusc azi noapte la ora 4:00. A fost activat Planul Roșu
Trimite articolul
Xmasinile se intorc la fabrica se repara si probabil se vand la un pret mai mic dar sunt totusi noi mare paguba nu cred ca e
-
Dacă nu le pot vinde o sa le cumpere baba din Germania ce merge cu mașinile numa duminica la biserica, ea le vinde imediat la romani, a mai vândut milioane de mașini….
Cum ar veni…hai în Schengen