Conflictul dintre reprezentanții LOGS și romi a început încă din 2 iunie. Membrii asociației LOGS au închiriat o casă pentru a deschide un centru comunitar destinat refugiaților din Ucraina, dar și altor categorii vulnerabile.
Atunci când au mers să ducă mobilă și echipament pentru deschiderea centrului, voluntarii au fost întâmpinați de vecini, o familie de romi cu ambiții imobiliare în zonă. Aceștia au devenit recalcitranți pentru că ar fi vrut să cumpere imobilul, însă proprietara acestuia a decis să îl închirieze celor de la fundație și a plecat din țară.
„Este regretabil că am ajuns să fim atacați cu pietre de către vecinii casei pe care am închiriat-o legal. Colegii noștri au suferit atacuri de panică și a trebuit să evacuăm clădirea. Contăm pe sprijinul Poliției pentru soluționarea problemei conform legii și sperăm ca astfel de acte să nu mai fie tolerate în Timișoara. Mandatul nostru este unul caritabil și suntem profund îngrijorați de aceste evenimente care nu fac cinste orașului nostru”, spune Flavius Ilioni Loga, președintele LOGS Grup de Inițiative Sociale.
Echipa LOGS povestește că circul a continuat și în ziua următoare, în 3 iunie, atunci când au fost evacuați cu ajutorul polițiștilor. Oamenii legii au deschis acum un dosar penal pentru distrugere. De asemenea, din cauza vecinilor, reprezentanții asociației au fost nevoiți să renunțe la clădirea închiriată.
Sursa: TION.RO
Trimite articolul
XSi nu vor putea face plangere ca sa nu fie rasisti.
MUAHAHAHAHAAA!!!
Si cum,mai e in libertate baragladina ???!! La pushkerie cu baragladina!
Fă , data de șe mâncațiaș, au renunțat la închiriere, să moara mama da spărioși sunt, să rămână acle, că-i imbrac in aur, cu tot cu chiriașii refujiați !
Așa pățim dacă îi tolerăm în societate.
Sunt din Fantanele numa de moi fi mutat nu de mult din chiria di la Arad din zona cea Preparandia ni de pare ca multi core sunt din zona sunt mult mai civilizati dar tare mio fi mirarea Nu sor ti de furatt si tolvai mare nacaz mio adus familjei…
cica e democratie stat de drept …tiganii sunt deasupra legii
Spurcaciuni de ciori… Un glonț și scăpăm de ei
De ce nu au bagat mascatii peste ei??? Jigodie!!!
Cat mai costa un litru de benzina si o cutie de chibrite ????
ce am ajuns, ce vom ajunge??!!! sclavi la somaikerei&baragladine