Dinamo merge mai departe gratie victoriei din tur, cu 1-0. Dinamo a fost clar
superioada la Sofia, a egalat repede dupa ce Beitar a deschis scorul, iar in
repriza a doua s-a aparat cu nonsalanta. Meciul s-a jucat la Sofia, din cauza
invaziei Israelului in Liban.
La Sofia, Beitar a marcat prin Barak Itzhaki (4), golul dinamovistilor fiind
de fapt un autogol semnat Shimon Gershon (23).
Antrenorul Mircea Rednic si-a calcat pe inima si a folosit mult-discutatul
trident ofensiv Danciulescu – Ganea – Niculescu. La pauza, dându-si seama
ca a gresit, Puriul l-a scos din teren pe Ganea.
Meciul de la Sofia a început prost pentru Dinamo, pentru ca Beitar a
reusit sa deschida scorul dupa numai patru minute: brazilianul Joeano, care
sutase în portarul dinamovist în chiar primul minut, trage de la
marginea careului, Matache respinge nefericit si Itzhaki înscrie: 1-0.
Dinamo trece cu bine peste acest soc, dar prima actiune ofensiva finalizata
a echipei lui Mircea Rednic se consuma în min. 12, când Cristea
trage pe lânga poarta. Doua minute mai târziu Cristea nu reuseste
sa-l învinga pe Korenfein din apropiere.
Dinamo egaleaza în min. 23, când portarul israelian respinge un
sut al lui Niculescu, nouarul dinamovist executa excelent cornerul, iar Gershon
deviaza mingea în propria poarta: 1-1.
Dupa o perioada de joc lipsita de realizari de cele doua parti, Ganea reia
slab peste poarta cu capul centrarea lui Niculescu (37).
Catalin Munteanu are un sut periculos, dar portarul Korenfein este la post
si acorda corner (44).
La reluare, Dinamo accepta dominarea lui Beitar, care devine, cu timpul, tot
mai accentuata. Treptat apar si ocazii de gol la poarta noastra, Matache respingând
nu prea bine la sutul lui Fernandes (70). Matache este atent la sutul din unghi
al lui Ben Shushan (71).
Prima ocazie dinamovista din partea secunda apare în min. 75, când
Ze Kalanga trage bine de la circa 20 de metri, dar mingea trece putin în
afara portii.
Moti salveaza golul în min. 77, când blocheaza la 6 metri sutul
lui Ben Shushan, apoi Tamoz trage din întoarcere, dar Matache e pe faza
(82), atacantul lui Beitar sutând pe lânga poarta din pozitie foarte
buna, un minut mai târziu.
Dinamo e foarte aproape sa dea lovitura în ultimele minute, dar jucatorii
lui Rednic cad în capcana ofsaidului, în situatie de superioritate
numerica, iar apoi Danciulescu este faultat de ultimul fundas, fara ca arbitrul
sa dicteze ceva.
O remiza importanta pentru Dinamo, care obtine o calificare meritata, fara
emotii prea mari, dupa un joc destul de bun, din care putea obtine mai mult,
însa.
Beitar Ierusalim – Dinamo 1-1 (1-1)
Au marcat: Barak Itzhaki (4), respectiv, Shimon Gershon (23, autogol).
Sofia, "Gheorghi Asparuhov": 2.000 spectatori.
Arbitru: Johny ver Eecke, la centru; Alex Verstraeten, Edgard Vandenboer, arbitri
asistenti; Claude Bourdouxhe, arbitru de rezerva (toti din Belgia).
Cartonase galbene: Niculescu (35), Ropotan (49), Tames (80), Boateng (84).
Au evoluat echipele:
Beitar: 1. Itzhak Korenfein (capitan) – 18. Omri Afek, 5. Shimon Gershon, 6.
Tomer Ben-Yosef, 14. Yoav Ziv (8. Aviram Baruchyan, 68) – 4. Derek Boateng,
20. Fabrice Fernandes, 15. Michael Zandberg, 19. Gal Alberman – 2. "Joeano"
Joao Chaves Pinto (10. Toto Tamoz, 46), 9. Barak Itzhaki (12. Amit Ben-Shushan,
60). Antrenor: Oswaldo Ardiles.
Rezerve neutilizate: 22. Avi Ivgi – 17. Eliran Danin, 24. Rony Gafny, 26. Eitan
Tibi.
Dinamo: 12. Florin Matache – 16. George Blay, 4. Cosmin Moti, 26. Radu Stefan,
3. Cristian Pulhac – 20. Adrian Cristea (28. Iulian Tames, 73), 6. Andrei Margaritescu,
10. Ionel Danciulescu (capitan), 7. Catalin Munteanu (27. Ze Kalanga, 60) –
19. Ionel Ganea (25. Adrian Ropotan, 46), 9. Claudiu Niculescu. Antrenor Mircea
Rednic.
Rezerve neutilizate: 23. Glenn Moss – 2. Dorin Mihut, 5. Cosmin Pascovici,
14. Lucian Goian.
onlinesport
Citiți principiile noastre de moderare aici!