Chiar la decolarea de pe aeroportul Henry Coandă, dinamoviştii au avut o mare surpriză, în această dimineaţă. Pentru că charterul s-a defectat, jucătorii lui Mircea Rednic nu au mai decolat, iar după 40 de minute de aşteptare, au coborât din aeronavă.
“A fost ceva groaznic, la un moment dat s-a stina lumina, un computer nu mai mergea, o aripă nu se ridica, ziceai că suntem în filmele de groază. După 40 de minute s-a luat decizia că avionul nu poate pleca şi am coborât din el. Există posibilitatea ca deplasarea spre Portugalia să se facă abia în cursul de mâine”, a declarat Mircea Rednic, după prima încercare eşuată de decolare.
Dinamo nu va mai amâna meciul de mâine cu Vitoria Guimaraes.
Citiți principiile noastre de moderare aici!