România s-a clasat pe locul doi, cucerind medalia de argint. Diferenţa dintre Italia şi ţara noastră a fost de numai o zecime de punct. Bronzul a fost adjudecat de Rusia cu 173,075 puncte.
Echipa României formată din Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Alina Stănculescu, Steliana Nistor şi Floarea Leonida a condus detaşat întregul concurs, începând în forţă la bârnă, cu un total extraordinar, cel mai bun din întreaga competiţie – 45,125 puncte.
Dincolo de problemele echipei noastre, cu trei debutante şi o “veterană”, Floarea Leonida, complet defazată, victoria Italiei a fost însoţită şi de câteva coincidenţe, cum ar fi faptul că preşedintele FIG este nimeni altul decât compatriotul Bruno Grandi, iar la Volos competiţia a curs în asemenea fel, încât ultima notă din concurs, suficientă cu exact o zecime pentru primul loc, a fost dată italiencei Vanessa Ferrari.
Astăzi sunt programate concursurile speciale pe aparate, dimineaţa pentru junioare, iar după-amiază pentru senioare, ţara noastră numărându-se printre favoritele la medalii. La senioare, Sandra Izbaşa va concura în trei finale, la sărituri, bârnă şi sol, Cătălina Ponor va evolua la bârnă şi sol, iar Steliana Nistor la paralele. În competiţia junioarelor vom fi reprezentaţi de Cerasela Pătraşcu, la sărituri, precum şi de Aluissa Lăcusteanu şi Andreea Grigore, la bârnă şi sol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!