Pe adresa instituției au ajuns mai multe sesizări prin care se relata faptul că pe malul Mureșului trecătorii au sesizat prezența aproape zilnică, fie în parcuri, fie pe faleză, a unei persoane de sex masculin care se manifesta în mod indecent prin expunerea părților intime văzului trecătorilor. Polițiștii locali au efectuat timp de mai multe zile patrulări în perimetrul indicat și zonele adiacente, surprinzându-l pe individ în flagrant în Parcul Europa , a declarat Nicoleta Belean, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Arad.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Locale unde i s-a întocmit proces-verbal de contravenție pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora, cuantumul amenzii fiind între 200 și 1000 lei.
În parcul Eminescu, de Ziua Europei
Citiți principiile noastre de moderare aici!