La doar 19 ani, Carlos Alcaraz nu numai că a câştigat primul său titlu de Grand Slam în faţa lui Casper Ruud (6-4, 2-6, 7-6 [1], 6-3) la US Open, dar a devenit şi numărul 1 mondial. Cel mai tânăr din era Open.
Carlos Alcaraz a stabilit şi un alt record. Spaniolul este jucătorul care a petrecut cel mai mult timp pe teren la un Grand Slam de la începutul măsurătorilor.
El a dat doar pentru scurt timp semne de oboseală în ciuda faptului că a trebuit să treacă de trei meciuri consecutive de cinci seturi pentru a ajunge la meciul pentru titlu, lucru pe care nimeni nu l-a mai făcut la New York în ultimii 30 de ani.
Alcaraz a pierdut setul al doilea şi a salvat două mingi de set în timp ce era condus cu 6-5 în setul al treilea. În tie-break s-a impus cu 7-1.
Un break în cel de-al patrulea set a fost tot ce i-a trebuit lui Alcaraz.
Ruud, 23 de ani, este la a doua finală de Grand Slam pierdută în acest an. El a pierdut în iunie la Roland Garros în faţa lui Rafael Nadal.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!