Potrivit declaraţiei, pentru MEDIAFAX, a secretarului general al FRG, Mircea Apolzan, componenţa celor două loturi este următoarea:
Feminin – Sandra Izbaşa, Ana Porgras, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Cerasela Pătraşcu, Gabriela Drăgoi şi Amelia Racea
Masculin – Marian Drăgulescu, Flavius Koczi, Robert Stănescu, Ovidiu Buidoşo, Cristian Băţagă, Adrian Bucur şi Marius Berbecar
“Obiectivele României la acest Campionat Mondial sunt cucerirea unei medalii, dar şi 1-2 clasări pe locurile 4-6. De asemenea, foarte important, nu punem accentul pe rezultatele imediate, ci pe cristalizarea echipelor, pentru participarea la CM de anul viitor şi, mai ales, la Jocurile Olimpice din 2012. Mondialul de anul viitor, la care vor merge primele 24 de echipe de la Rotterdam, constituie o primă etapă de calificare la Olimpiadă”, a spus Mircea Apolzan.
Componenţa loturilor României a fost trimisă către forul internaţional de profil, miercuri fiind data limită pentru înscrieri. “Sigur că pot exista modificări în componeţa loturilor, în funcţie de starea de sănătate sau componenţa tactică. Mai avem ultimul concurs de verificare, triunghiularul din Elveţia de la finalul săptămânii, iar dacă va fi nevoie se vor face modificările ce se impun”, a mai explicat Apolzan.
Delegaţia României va pleca spre Olanda în 10 octombrie, urmând a reveni a doua zi după încheierea CM, adică în 25 octombrie. “Va fi o competiţie foarte dificilă. Este pentru prima dată în istoria Mondialelor când numărul de echipe participante este atât de mare, încât este nevoie de două zile, şi la fete şi la băieţi, pentru calificări”, a încheiat secretarul general al FRG.
Calificările la feminin vor avea loc în 16 şi 17 octombrie, iar la masculin, în 18 şi 19 octombrie. În 20 octombrie este programată finala pe echipe la feminin, iar în 21, finala similară, dar la masculin, pentru ca în 22 octombrie să aibă loc concursul de individual-compus (feminin şi masculin), iar în 23 şi 24 octombrie, finalele pe aparate.
mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!