Starul lui Juventus a făcut însă lumină în ceea ce privește situația sa. Cristiano Ronaldo nu concepe să plece din Italia.
“Nu mi-e dor de Spania, nici de Portugalia. Lucrurile sunt așa cum sunt. Bineînțeles că am lăsat în spate mulți prieteni și un club mare (n.red. – Real Madrid), care mi-a oferit multă dragoste, dar nu mi-e dor de nimic pentru că am parte de aceleași lucruri și aici. Așa că nu e deloc dificil pentru mine. A fost totul intens, interesant și diferit, dar m-am adaptat și sunt fericit aici la Juventus” a declarat Cristiano Ronaldo într-un interviu citat de Mundo Deportivo.
Deținătorul a cinci “Baloane de Aur” a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu Juventus, care îi va plăti grupării Real Madrid 117 milioane de euro, în urma transferului portughezului.
La conferința de presă susținută luni seară, 11 martie, Zinedine Zidane a fost întrebat despre revenirea lui Cristiano Ronaldo
“Nu despre asta este vorba acum. Mă întrebați asta, dar în acest moment mai sunt 11 meciuri din acest sezon și la asta ne gândim. După asta, ne vom gândi și la sezonul viitor. Știți ce înseamnă Cristiano, ce a făcut el aici. Cu toții știm. El face parte din istoria acestui club.”, a răspuns “Zizou”.
Real Madrid a fost eliminată din Liga Campionilor și din Cupa Spaniei, iar în La Liga ocupă locul trei cu 51 de puncte, la 12 lungimi față de liderul Barcelona. Următorul meci al galacticilor va fi sâmbătă, 16 martie, acasă, cu Celta Vigo.
Juventus în schimb va juca marți seară, 12 martie, de la ora 22:00, în optimile Ligii Campionilor. Torinezii se vor întâlni pe teren propriu cu Atletico Madrid. În manșa tur, echipa din Spania s-a impus pe Wanda Metropolitano cu 2-0.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!