Italia. Man a deschis scorul în minutul 2, din centrarea lui Emanuele Valeri, care fusese lansat de celălalt fotbalist român de la Parma, Valentin Mihăilă.
„Rossoneri” au egalat prin Christian Pulisic (66), dar gazdele au înscris golul victoriei prin Matteo Cancellieri (77).
Arădeanul Man, care a marcat şi în prima etapă, a jucat 75 de minute, iar Mihăilă, care a avut o bară, a evoluat 70 de minute.
Udinese, noua echipă a portarului român Răzvan Sava, a învins-o pe Lazio cu scorul de 2-1.
Campioana Inter Milano a dispus de Lecce cu 2-0, la oaspeţi portarul român Alexandru Borbei şi atacantul Rareş Burnete fiind rezerve.
Rezultatele de sâmbătă, din etapa a doua din Serie A:
Udinese – Lazio Roma 2-1
Au marcat: Lucca (5), Thauvin (49), respectiv Isaksen (90+5).
Parma – AC Milan 2-1
Au marcat: an (2), Cancellieri (77), respectiv Pulisic (66).
Inter Milano – Lecce 2-0
Au marcat: Darmian (5), Calhanoglu (60 – penalty).
Monza – Genoa 0-1
A marcat: Pinamonti (45+7).
Duminică vor avea loc partidele: Fiorentina – Venezia, Torino – Atalanta Bergamo, Napoli – Bologna, AS Roma – Empoli, iar luni se vor juca meciurile Cagliari – Como şi Hellas Verona – Juventus.
Inter, Genoa, Udinese şi Parma au câte 4 puncte.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!