„E momentul nostru, e seara noastră, e seara României. Se întâmplă să fie şi Ziua Drapelului şi este o bucurie în plus. Toţi suntem mândri că suntem români”, a afirmat Iordănescu la postul Pro Arena.
Tehnicianul le-a mulţumit fanilor români pentru susţinerea necondiţionată arătată de-a lungul celor trei partide disputate până acum la turneul final din Germania.
„Fac o reverenţă în faţa suporterilor echipei naţionale a României, de aici, de acasă, de pretutindeni. Ce am trăit aici zilele acestea şi astăzi, bineînţeles, se trăieşte probabil o dată în viaţă. Atâta căldură, atâta suport, atâta sprijin… o spun cu convingere că în istorie suporterii nu au fost niciodată atât de aproape de echipa naţională şi atât de implicaţi în tot ce s-a întâmplat, aşa cum au fost acum. Sunt mândri că sunt români. Pentru noi cea mai mare preocupare aceasta este. Şi de acolo cred că vine cea mai mare presiune, pentru că ne dorim să nu îi dezamăgim. Şi muncim din toate puterile ca să nu îi dezamăgim”, a precizat Edward Iordănescu.
Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.
Slovacia, care s-a calificat şi ea în optimi, de pe locul al treilea, a deschis scorul prin Ondrej Duda (24), dar România a egalat din penalty, prin Răzvan Marin (37).
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XUn parvenit pe spatele lui tata. Demisia!