Parisul a fost gazda celui mai spectaculos eveniment
din baschetul feminin european. Rusoaica
născută în SUA, Rebekka Hammon, steaua
lui CSKA Moscova, medaliată cu bronz la JO, a fost
vedeta selecţionatei Europei, reuşind 24 de
puncte şi un excelent procentaj la aruncările
de trei puncte, 86 la sută (6/7),
obţinând la final titlul de MVP. La succesul
Europei, scor 101-78, au mai avut o contribuţie
esenţială: Vajda 16 puncte, Milovanovic 13
sau Yilmaz 10. Faza meciului a fost reuşită
însă de o componentă a formaţiei
pierzătoare, Sylvia Fowles reuşind în
sfertul trei un spectaculos dunk. Americanca lui
Spartak Moscova a marcat 10 puncte, coşgeterele
selecţionatei lumii fiind Beard 17, Dupree 12
şi Whalen 11.
Concursul de trei puncte a revenit vedetei serii,
Rebekka Hammon, care a trecut în finală de
Sheana Mosch (Montpellier), marcând nouă din
15 încercări. „Accentul s-a pus pe
show, toată lumea simţindu-se bine la Paris,
oraş în care am ajuns pentru prima
dată”, a spus la final Hammon.
Fetele s-au încălzit pentru ultima fază
a Euroligii, Final Four-ul de la Salamanca (3-5
aprilie), unde în semifinale se vor duela Halvon
Avenida Salamnca-Eurolesing Sopron şi Spartak
Moscova-UMMC Ekaterinburg. Şi a doua cupă a
Bătrânului Continent, EuroCup, a ajuns
în semifinale: Taranto-Dynamo Moscova şi
Dynamo Kursk-Galatasaray, echipele gazdă fiind
colegele de grupă ale vicecampioanei
României LMK Sf. Gheorghe, iar cele oaspete
adversarele MCM-ului târgoviştean.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!