„Zilele de până acum au reprezentat o primă luare de contact, în timpul antrenamentelor fiind şi reuşite şi ratări, această situaţie fiind, după câte am văzut, generală. Mai avem până la a tura în plin motoarele, răstimp în care, cu fiecare zi, cu siguranţă vom ajunge în forma în care ne-am propus”, a afirmat Bellu.
Lotul feminin este format din sportivele Sandra Izbaşa, Cerasela Pătraşcu, Gabriela Drăgoi, Amelia Racea, Ana Porgras, Diana Chelaru şi Raluca Haidu.
Calificările la feminin vor avea loc sâmbătă şi duminică. În 20 octombrie este programată finala pe echipe la feminin, pentru ca în 22 octombrie să aibă loc concursul de individual-compus, iar în 23 şi 24 octombrie, finalele pe aparate.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!