“Din păcate, situaţia actuală reflectată de cifrele îngrijorătoare ne impun menţinerea acelei restricţii privind participarea spectatorilor la competiţii. Nu e doar în România acest lucru. Competiţiile sportive sunt incomplete pentru că spectatorii nu sunt în tribune, însă e o măsură care nu face decât să protejeze sănătatea sportivilor. Ar fi hazardat din partea mea să ofer o perspectivă de timp în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne creează noi reguli pentru a încerca să protejeze sănătatea populaţiei. Din păcate, ne pregătim pentru vremuri nu prea bune. Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere. Însă vă asigur că suntem pregătiţi pentru a crea cadrul legislativ şi modalitatea de păstrare a distanţei sociale care să asigure prezenţa spectatorilor pe stadioane. Dar numai în condiţiile în care cifrele vor coborî”, a spus el.
“Există posibilitatea ca meciul naţionalei din toamnă (n.r. – din cadrul Ligii Naţiunilor) să se dispute cu spectatori şi m-aş bucura ca atunci să revenim la normalitate socială. Şi nu numai la sport, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mi-au scris suporterii, unora le înţeleg nemulţumirea şi frustrarea, în timp ce alţii ne sprijină. Ne bucură interacţiunea cu ei, chiar dacă au fost momente când am fost acuzaţi. Dar trebuie să înţelegem că nu ministrul Tineretului şi Sportului şi nici instituţiile statului nu restricţionează aceste lucruri, ci pandemia. Se ştiu preferinţele mele din zona fotbalistică, am o comunicare cu suporterii Craiovei de dinainte de a ajunge ministru. Foarte mulţi mi-au scris şi e bine că mesajul este acelaşi. Ei se pregătesc de o bucurie şi toţi sperăm să ajungem la finalul campionatului să ne bucurăm. Mă refer la cei care susţinem Universitatea Craiova”, a adăugat el.
Ministrul Tineretului şi Sportului a menţionat că gruparea Petrolul Ploieşti nu l-a informat despre situaţia jucătorilor testaţi pozitiv săptămâna trecută. “Cei care s-au confruntat cu cazuri de COVID au intrat într-o relaţie cu MTS. Cei de la Petrolul nu ne-au informat însă în legătură cu situaţia de acolo. Dinamo când a avut acel caz ne-a comunicat, cei de la Botoşani la fel, însă cei de la Petrolul nu. Dar nu dramatizăm. Sunt puţin îngrijorat de actualele cifre ale pandemiei, dar filtrele noastre, procedurile şi testarea ne-au făcut să identificăm cazurile inerente de coronavirus înainte ca participanţii să intre în aceste competiţii sportive. În acest fel am evitat transformarea sportului românesc într-un focar de COVID-19”.
Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, a fost reluată începând cu 13 iunie, dar fără spectatori, conform restricţiilor impuse de autorităţi.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XNici un alba utist supărat?? V-ați îmbolnăvit toți?? Nu mai vreți la stadion? Mare minune… Vâlcea este fericit oricum nu vă termină stadionul 😂