Din 2003 nu a mai părăsit Federer un Grand Slam mai devreme de turul trei. Atunci evolua la Roland Garros şi era favoritul numărul 5, iar peruanul Luis Horna îl învingea în trei seturi, scor 7-6(6) 6-2 7-6(3). Roger şi Victor se mai întîlniseră de trei ori pînă acum, de fiecare dată pe zgură, elveţianul cîştigînd mereu fără să piardă un set. Andrei Pavel este ultimul român care l-a învins pe Federer, în 2000, la Hamburg, scor 6-4 6-3.
RogerFederer nu i-a oferit astăzi nici o şansă lui Victor, evoluînd la capacitate maximă încă din debutul partidei. Marcat de desfăşurarea primului tur, cînd rusul Igor Andreev i-a pus mari probleme, Federer a început tare din primul minut pentru a nu mai avea surprize.
Federer merge în turul trei făcînd o adevărată demonstraţie de forţă. Acolo va da peste un alt jucător de zgură, ibericul Alberto Montanes.
„Victor e un jucător dificil, dar suprafaţa lui preferată este zgura. A stat mult pe fundul terenului, de aceea am avut ocazia să obţin mai uşor punctele”, a spus Federer.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!