După ce a stabilit 26 de recorduri mondiale, ea nu şi-a putut păstra titlul mondial, după ce a ratat de trei ori. Aceasta este prima înfrângere de proporţii a rusoaicei, după locul trei obţinut la Paris, în 2003. De atunci, Isinbaieva s-a impus în toate competiţiile majore: atât la Jocurile Olimpice, cât şi la Campionatele Mondiale şi Europene.
Neînvinsă în competiţiile majore din septembrie 2003, rusoaica a început să adune trofee în 2004, la Atena, unde s-a încununat campioană olimpică, la fel ca în 2008, la Beijing. Ea a dominat şi la Mondialele din 2005 (Helsinki) şi 2007 (Osaka), precum şi la Europenele de la Gotteburg, din 2006. Când părea că este departe de a ieşi din formă, Isinbaieva a clacat la CM de la Berlin, ratând la 4,80 m, iar poloneza Anna Rogowska, medaliată cu bronz la JO 2004, a profitat şi a luat aurul, cu 4, 75. Compatrioata sa, Monika Pyrek, şi americanca Chelsea Johnson au completat podiumul cu 4,65 m.
Anna Rogowska a învins-o pe Isinbaieva şi în urmă cu o lună, la o reuniune ce a avut loc la Londra.
Top medalii ateltism
1. Rusia 2 1 1 5
2. Jamaica 2 1 1 4
3. Polonia 1 3 1 5
4. SUA 1 2 1 4
5. Etiopia 1 1 1 3
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!