Halep, de două ori câştigătoare a unui turneu major, a fost suspendată provizoriu de către Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis în această lună, după ce a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat, un stimulent interzis.
Halep a fost testată în timpul US Open şi atât probele A, cât şi cele B au confirmat prezenţa medicamentului anti-anemie care stimulează producţia de globule roşii, la fel ca o altă substanţă interzisă, Eritropoietina.
„Ei bine, cu siguranţă a fost derutant pentru mine, pentru că nu mă aşteptam să aud această veste. Simona, din punctul meu de vedere, pare o persoană care a avut mereu grijă să fie corectă şi a fost un exemplu minunat pentru mine”, a declarat Swiatek, înaintea turneului WTA Finals care începe luni la Fort Worth, Texas.
Halep descrisese interdicţia ca fiind „cel mai mare şoc din viaţa ei” şi a negat că a luat cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă.
„Nu ştiu cum funcţionează, în ceea ce priveşte sistemul … Va mai fi testată de câteva ori sau ce-o fi? Să sperăm că va fi mai clar pentru fani şi pentru noi”, a adăugat Swiatek.
„Dar este dezamăgitor şi ea probabil se simtă foarte rău. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pentru mine este doar să am grijă de mine, să fiu în siguranţă mereu, să fac mediul meu mai sigur şi să fiu atentă. Aşa că vom face asta”.
Fostul antrenor al lui Halep, Darren Cahill, care a lucrat cu fostul număr unu mondial timp de şase ani şi a ghidat-o spre primul ei titlu de Grand Slam, a declarat săptămâna trecută că nu există „nicio şansă” ca ea să fi luat cu bună ştiinţă o substanţă interzisă.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!