“Evident, mi-am fi plăcut ca meciul să se desfăşoare în România, însă a fost pur şi simplu imposibil. Împreună cu oficialii de la Interbox am depus eforturi mari în ultimele săptămâni pentru a reuşi asta, însă fără succes”, a precizat Lucian Bute, citat de site-ul rds.ca.
La rândul său, preşedintele clubului Interbox, Jean Bedard, a precizat că planul iniţial era ca lupta cu Brinkley să aibă loc în România, însă acest lucru nu este posibil din cauza situaţiei economice dificile din această ţară.
“Pentru Lucian, acest meci cu Jesse Brinkley este un prag obligatoriu. Un campion are anumite obligaţii şi trebuie să le respecte. Planul iniţial era ca lupta cu Brinkley să aibă loc în România, în această vară. Împreună cu Lucian am acordat timpul necesar pentru a avea succes un astfel de proiect, însă, din nefericire, din cauza contextului economic dificil din această ţară, evenimentul nu s-a putut concretiza”, a precizat Jean Bedard.
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, declarase, la începutul săptămânii, agenţiei MEDIAFAX, că există încă şanse ca meciul să aibă loc la Bucureşti, oficialul FRB susţinând acelaşi lucru şi joi, în ciuda declaraţiilor publicate de presa canadiană.
“Înţelegerea rămâne aceeaşi şi, în continuare, aşteptăm o garanţie că vom avea banii pentru organizarea acestui meci. Ei nu pot să aştepte după noi, pentru că acest meci trebuie să se dispute obligatoriu. Din păcate, din cauza inundaţiilor şi a ceea ce se întâmplă în Moldova, nu putem sta liniştiţi la masă şi să discutăm aşa cum trebuie, pentru a şti pe ce finanţare ne bazăm. Sperăm cât mai curând ca situaţia să se îmbunătăţească”, a declarat Rudel Obreja joi, pentru MEDIAFAX.
În comunicatul postat joi pe site-ul oficial Interbox a anunţat că meciul dintre cei doi pugilişti va avea loc la Centre Bell, din Montreal, unde Lucian Bute şi-a pus deja în joc centura de mai multe ori.
“L-am văzut deja la lucru pe Jesse Brinkley şi nu trebuie să tratez meciul cu lejeritate. La acest nivel, este foarte riscant să fii prost pregătit. Cu ultima victorie obţinută în faţa lui Curtis Stevens, Brinkley i-a surprins pe mulţi. El este un luptător, care va da totul în acest meci”, a precizat Bute despre adversarul său.
Potrivit comunicatului Interbox, Brinkley a declarat, la rândul său, că a visat toată viaţa la un astfel de meci. “Sunt pregătit pentru o astfel de provocare. Ştiu că nu sunt favorit, însă ştiu şi că mă voi întoarce cu centura în Statele Unite”, a spus pugilistul american.
Lucian Bute (26 de victorii şi nicio înfrângere) şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în faţa pugilistului columbian Edison “Pantera” Miranda, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada).
IBF l-a desemnat pe americanul Jesse Brinkley (35 de victorii, dintre care 22 prin KO, şi cinci înfrângeri, două prin KO) drept challenger obligatoriu al lui Bute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!