„Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)”, scrie instanţa într-un comunicat de presă.
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022.
Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.
Într-o declaraţie difuzată vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că „trăieşte cel mai negru coşmar” din viaţa sa de la anunţul suspendării, pe 7 octombrie, şi denunţă o formă de „hărţuire” din partea ITIA, pe care o acuză că a încercat să „demonstreze că sunt vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată”.
„Acum că am stabilit clar că am fost victima contaminării, ei eu venit cu o evoluţie presupus anormală a sângelui meu. Trei experţi de renume mondial care mi-au studiat analizele de sânge au spus foarte clar că sângele meu este complet normal”, precizează Halep.
Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, „se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi”, precizează organismul.
Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.
„Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate”, a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.
„Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil”, a adăugat Sapstead.
Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Sharapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Sharapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.
Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o „contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare” pentru a explica testul pozitiv de la US Open.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XO porcarie ordinara , nu stiu idiotii cum sa i puna capac carierei sportive a Simonei , daca sa demonstrat ca e nevinovata in acuzatia de dopaj , acum cauta alt nod in papura de care sa se lege ….evolutia ,, anormala ,, a sangelui !!!???
Pai sa demonstreze idiotii ca Simona sa folosit in mod frecvent de acea ,, substanta interzisa ,, nu sa acuze fara probe ….
orice persoana printr un regim alimentar adecvat isi poate imbunatatii calitatea sangelui