Chiruţă, care la 1.500 de metri era la 7-8 metri în spatele danezului Sverri Nielsen, a declanşat atacul pe ultimele sute de metri şi a reuşit să treacă linia de sosire în faţa acestuia, la fotografie. Ambii canotori au fost înregistraţi cu acelaşi timp, 6 min 44 sec 83/100, dar victoria a aparţinut românului.
Chiruţă, care a avut un timp mai bun cu circa 8 secunde faţă de semifinală, a ocupat astfel locul 7 în clasamentul final al probei.
Chiruţă (25 ani) a participat la prima sa ediţia a Jocurilor Olimpice.
România nu are nicio medalie olimpică în această probă la masculin, dar la feminin Sanda Urichianu Toma (1980), Valeria Răcilă (1984) şi Elisabeta Lipă (1992) au cucerit aurul.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!