“Din punctul meu de vedere avem, un obiectiv realist. Adică avem un sfert de finală, o clasare pe locurile 5-8 şi una pe locurile 9-16. Cred că oricare dintre sportive, că este Irina Begu, că este Ana Bogdan sau Jacqueline Cristian, sau o fi Irina Begu împreună cu Monica Niculescu, la dublu, sau Jacqueline împreună cu Ana Bogdan la dublu, eu cred că oricare dintre aceste sportive poate face o figură frumoasă şi poate obţine o performanţă deosebită, având în vedere că la tenis au fost întotdeauna surprize foarte mari la Jocurile Olimpice”, a declarat Cosac.
Oficialul FRT a afirmat că în planul federaţiei era calificarea a patru sportivi, obiectiv îndeplinit de Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Irina Begu şi Monica Niculescu.
“Noi am avut ca obiectiv calificarea a patru sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi am îndeplinit acest prim obiectiv, calificarea acestui număr de sportivi. Sigur, am fost la un pas să mergem şi cu al cincilea, şi aici mă refer la Gabi Ruse, care, din păcate, a fost accidentată câteva luni bune. Pentru că parcursul ei a fost extraordinar la dublu, adică locul 3 la Roland Garros şi apoi câştigătoare a unui challenger şi aşa mai departe. Cred că dacă deadline-ul ar fi fost două săptămâni mai târziu, ar fi putut participa şi ea, şi practic să avem o a cincea jucătoare. Dar aşa cum v-am zis, ne-am asumat acest obiectiv, calificarea a patru sportivi şi este îndeplinit. Acum aşteptăm să îl îndeplinim şi din punct de vedere al performanţei”, a adăugat acesta.
În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, George Cosac a afirmat că o sportivă de talia sa ar fi meritat o calificare la Jocurile Olimpice:
“Sigur un număr unu mondial avea toate şansele şi toate argumentele să obţină şi o medalie la Jocurile Olimpice. Din păcate, nu a fost să fie, nu s-a legat nici la Rio, nici în Japonia, când a fost accidentată, şi în anul acela nu a putut participa nici la Wimbledon, nici la Roland Garros. Există acest tip de sportivi”.
George Cosac s-a arătat încrezător şi în posibilitatea obţinerii unei medalii olimpice la Paris, având în vedere surprizele care au avut loc la ediţiile precedente ale Jocurilor Olimpice.
“Sunt încrezător în obţinerea unei medalii olimpice, la fel de încrezător ca atunci când am afirmat că România are puterea de a câştiga Billie Jean King Cup. Dar acolo este altceva, acolo se joacă pe echipe, aici este probă individuală şi probă de dublu. Şi gândeam atunci, şi rămân la aceeaşi idee, că putem avea o echipă foarte bună, că putem beneficia de aportul celor mai bune sportive, care vor fi cel mai în formă la vremea respectivă. Să nu uităm că la Jocurile Olimpice nu vor merge nici Simona Halep, nici Sorana Cîrstea. Mai este timp până în 14 noiembrie, când vom juca împotriva Japoniei, ca fetele să fie sănătoase în primul rând şi să îşi dorească să facă parte din echipa României de Billie Jean King Cup. Dar şi la Jocurile Olimpice poate apăra o surpriză, în tenis apar mereu. Dacă ne uităm la câştigătoarele ultimelor ediţii au fost destule surprize. Au fost surprize foarte mari la Jocurile Olimpice”, a afirmat acesta.
“Anul acesta, ca o curiozitate, se împlinesc 100 de ani de la ediţia din 1924, când România a participat cu patru discipline sportive, rugby, fotbal, tir şi tenis, cu Nicolae Mişu şi Gheorghe Lupu. Cel din urmă avea să obţină şi prima victorie din istoria tenisului la Jocurile Olimpice, când trecea în turul secund. Iată că la 100 de ani distanţă, tenisul reuşeşte să îşi califice sportivii şi să îşi îndeplinească şi obiectivul”, a completat Cosac.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis se aşteaptă ca anul acesta sportivii români să obţină un număr dublu de medalii olimpice faţă de ediţia precedentă de la Tokyo 2020, având în vedere condiţiile oferite de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru pregătire.
“Eu sunt convins că la Paris, România va urca mai sus de locul 46 în clasamentul pe naţiuni, obţinut la Tokyo. A fost un ciclu olimpic în care toate federaţiile şi toţi sportivii au beneficiat de absolut toate condiţiile din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Şi asta s-a întâmplat şi în momentele mai dificile, când federaţiile nu au avut fondurile necesare pentru a participa şi la alte competiţii. Nu cred că este vreo federaţie sau vreun sportiv care se poate plânge că nu a avut cele mai bune condiţii. Acum intervine dorinţa fiecăruia şi, de ce nu, şansa fiecăruia, pentru că fără un pic de şansă, nu poţi să obţii o performanţă de cel mai înalt nivel. Sunt convins că numărul de medalii obţinute de sportivii români la Paris va fi dublu faţă de Tokyo”, a mai spus George Cosac.
Tenisul românesc va fi reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris de patru sportive: Ana Bogdan (simplu feminin, dublu feminin), Jaqueline Cristian (simplu feminin, dublu feminin), Irina Begu (simplu feminin, dublu feminin), Monica Niculescu (dublu feminin).
România a avut reprezentanţi în întrecerile de tenis la ediţiile JO din 1924, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012 şi 2016.
Singura medalie obţinută de tenisul românesc la Jocurile Olimpice, argint, a fost cucerită de cuplul Florin Mergea/Horia Tecău la ediţia de la Rio 2016.
România va fi reprezentată de 107 sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris, la 18 discipline.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!