Atacantul francez Karim Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, se desparte de Real Madrid, alături de care a cucerit în total 25 de trofee, a anunţat clubul din capitala Spaniei într-un comunicat dat publicităţii duminică.
Benzema, golgheterul şi căpitanul lui Real Madrid, a sosit pe Santiago Bernabeu în iunie 2009, în acelaşi timp cu starul Cristiano Ronaldo, căruia i-a fost partener în atacul formaţiei madrilene până în 2018, când portughezul s-a transferat la Juventus Torino.
„Real Madrid CF şi căpitanul nostru Karim Benzema au convenit să pună capăt etapei sale strălucitoare şi de neuitat ca jucător al clubului nostru. Real vrea să-şi exprime recunoştinţa şi toată afecţiune faţă de cel care este deja una dintre cele mai mari legende ale noastre”, scrie clubul madrilen în comunicatul său.
În 14 sezoane petrecute club, Benzema a câştigat cinci Ligi ale Campionilor, cinci Cupe Mondiale ale cluburilor, patru Supercupe ale Europei, patru titluri de campion al Spaniei, trei Cupe şi patru Supercupe ale Spaniei, reaminteşte Real Madrid.
Francezul a disputat în total 647 de meciul în tricoul echipei spaniole şi a marcat 353 de goluri, fiind al doilea marcator din istoria lui Real Madrid, după Cristiano Ronaldo (450 de goluri).
Conform presei spaniole, viitoarea destinaţie a lui Karim Benzema va fi Arabia Saudită, unde urmează să semneze un contract pe doi ani cu formaţia Al Ittihad, în valoare de 200 de milioane de euro.
Alte despărțiri
Real Madrid a anunţat și despărţirea de fostul internaţional belgian Eden Hazard, jucător pentru recrutarea căruia clubul spaniol de fotbal a plătit 115 de milioane de euro echipei engleze Chelsea Londra, în urmă cu patru ani, când mai avea un an de contract cu londonezii,.
„Real Madrid şi Eden Hazard au ajuns la un acord pentru încheierea contractului jucătorului, începând cu data de 30 iunie 2023″, a precizat Real într-un comunicat.
Mijlocaşul ofensiv belgian, în vârstă de 32 de ani, a sosit la Real Madrid în iunie 2019, după şapte sezoane petrecute la Chelsea, fiind vedeta echipei. El nu a reuşit să se impună însă la formația spaniolă, din cauza accidentărilor şi a problemelor fizice. Hazard, care a pus capăt carierei sale internaţionale după Cupa Mondială 2022, a marcat doar şapte goluri în 76 de apariţii pentru Real, în toate competiţiile. Contractul său cu clubul din capitala Spaniei urma să expire la 30 iunie 2024.
Real Madrid se mai desparte în această vară de spaniolii Marco Asensio şi Mariano Diaz.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!