Noua campioană olimpică de la sprint este Anastasiya Kuzmina, din Slovacia. Eva Tofalvi a încheiat concursul pe locul 14, reuşind o evoluţie foarte bună.
Intrată în concurs a 19-a, slovaca a obţinut cea mai bună performanţă a carierei. Cu doar un tur de penalizare după prima tragere prin poligon, Anastasiya Kuzmina a excelat la deplasarea pe schiuri, avînd cel mai bun timp al competiţiei, 17:46.4. Cursa a încheiat-o după 19:55.6 minute.
Deşi era favorita principală a competiţiei, Magdalena Neuner a fost nevoită să se mulţumească doar cu medalia de argint. Chiar dacă a ratat doar o singură ţintă, nemţoaica a avut un timp mai slab cu 1.5 secunde mai slab la partea de fond în comparaţiei cu cel al slovacei. Magdalena Neuner a fost cronometrată cu timpul de 19:57.1.
A doua surpriză a probei a reprezentat-o clasarea pe treapta a treia a podiumului a lui Marie Dorin. Franţuzoaica a avut două trageri perfecte şi o evoluţie bună la deplasarea pe schiuri, ceea ce a ajutat-o să obţină primul succes olimpic. Marie Dorin a avut o întîrziere de 10.9 secunde faţă de cîştigătoarea probei.
După un început de sezon mai slab, Eva Tofalvi să se claseze pe poziţia 14 la prima cursă de la Jocurile Olimpice. Biatlonista din Miercurea-Ciuc a încheiat cursa la 49.5 secunde în spatele Anastasiyei Kuzmina (20:45.1). Tofalvi a reuşit să le întreacă nume mari ca Sandrine Bailly, Anna Carin Olofsson sau Kati Wilhelm şi şi-a asigurat calificarea în proba de pursuit.
Următoarea reprezentantă a României în clasament a fost Mihaela Purdea care a încheiat cursa pe locul 39, cu un tur de penalizare, fiind cronometrată cu timpul de 21:52.2. Dana Plotogea s-a clasat pe poziţia 49, după ce a parcurs 300 m suplimentari şi a trecut linia de sosire după 22:12.3. Ambele sportive vor fi prezente în cursa de urmărire, alături de Eva Tofalvi. Alexandra Stoian a fost cea mai slab clasată dintre românce. Cu 4 tururi de penalizare şi un timp de 24:04.6, biatlonista a terminat pe locul 85.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!