Londra. Internaţionalul german de origine turcă Ilkay Gundogan a marcat ambele goluri ale învingătorilor, primul dintre ele după doar 12 secunde de la startul jocului, iar cel de-al doilea după pauză (min. 51).
Primul gol al lui Gundogan este cel mai rapid din istoria finalelor Cupei Angliei, potrivit agenţiei Reuters.
Pentru United a marcat căpitanul Bruno Fernandes, care a transformat un penalty în minutul 33, în urma unui henţ în careu comis de Jack Grealish şi acordat de arbitru după consultarea VAR.
Manchester City, care a cucerit în urmă cu două săptămâni şi titlul de campioană a Angliei, are ocazia să realizeze o triplă istorică în acest sezon, dacă va câştiga şi finala Ligii Campionilor, împotriva italienilor de la Inter Milano, pe 10 iunie, la Istanbul.
Manchester United este singurul club englez care a reuşit până în prezent o astfel de triplă, în anul 1999.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!