Novak Djokovic, poreclit „Nole”, a terminat anul aşa cum l-a început. După ce a luat titlul cel mai important de la debutul sezonului- Open-ul Australiei, sârbul s-a impus în turneul cel mai prestigios al finalului de an, ridicând Masters Cup pentru prima dată în carieră. Sârbul nu a avut nicio dificultate să îl înfrângă pe Nikolai Davydenko (6-1, 7-5) în finala de la Shanghai.
În pofida acestei victorii, Djokovic rămâne pe locul trei ATP, după Nadal şi Federer. În clasamentul mondial, sârbul s-a apropriat la 10 puncte de Roger Federer. Rusul termină anul pe poziţia cinci.
Cei doi s-au mai întâlnit şi în faza grupelor din Shanghai, unde a câştigat sârbul, dar în trei seturi.
Înainte de finală, Djokovic aprecia că un titlul în China ar fi precum un turneu de Mare Şlam câştigat.
Sârbul a mai câştigat în acest an turneele de la Indian Wells şi Roma, precum şi medalia de bronz la simplu la Jocurile Olimpice.
FEDERER: „EU ŞI RAFA RĂMÂNEM CEI MAI BUNI”
„Eu şi Rafa rămânem cei mai buni şi cred cu adevărat când spun acest lucru, pentru că am jucat la cele mai importante evenimente în multe ocazii. Cred că vom mai juca împreună câteva finale de Grand Slam. Dacă se va întâmpla aşa, voi fi foarte bucuros”, a spus Federer. Pentru prima dată în ultimii şase ani Federer nu se va afla în „careul de aşi” la Turneul Campionilor, fiind eliminat în faza grupelor cu o victorie şi două înfrângeri.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!